Update: Barcelona ar putea fi exclusă din calendarul F1 în 2012!

Publicat miercuri, 29.06.2011 10:04 de Daniel Popescu

Circuitul de la Barcelona va fi exclus din calendarul Formulei 1 începând din 2012, Marele Premiu al Spaniei urmând să fie găzduit pe circuitul stradal de la Valencia până în 2021.

Presa spaniolă a dezvăluit marţi seară că circuitul de la Barcelona, care găzduieşte Marele Premiu al Spaniei din 1991, va fi exclus din calendarul competiţional începând de anul viitor. Actualul contract al circuitului de la Barcelona pentru Formula 1 expiră la finalul acestui an, iar negocierile organizatorilor cu Bernie Ecclestone privind o prelungire până în 2016 au eşuat.

În acest context, Ecclestone a ajuns deja la o înţelegere cu reprezentaţii circuitului stradal de la Valencia, pentru ca acesta să găzduiască Marele Premiu al Spaniei în locul Marelui Premiu al Europei. Noul contract, despre care se vehiculează că nu a fost încă semnat de britanicul în vârstă de 80 de ani, ar urma să fie valabil timp de 10 ani şi să expire în 2021.

Eliminarea circuitului de la Barcelona din calendar nu va reprezenta o problemă în privinţa numărului de curse din sezonul următor. Calendarul provizoriu publicat recent de FIA prevede un număr record de 21 de curse, însă preşedintele FIA Jean Todt a precizat ulterior că în mod cert una dintre etape va fi eliminată.

Eliminarea Barcelonei are de asemenea logică prin prisma unei declaraţii făcute la finalul anului trecut de Stefano Domenicali, şeful Ferrari, care anunţa că în viitor nicio ţară nu va mai găzdui două curse de Formula 1, din cauza extinderii fără precedent a calendarului.

UPDATE 10:25: Oficialii circuitului de la Barcelona au catalogat speculaţiile drept simple "invenţii" ale presei spaniole. "Spania tocmai a găzduit doua curse de succes. Sper că orice altceva reprezintă doar zvonuri. Cred că cineva a spus 'vreau să se întâmple asta' şi altcineva a spus 'asta se va intampla'. Pentru anul viitor au stabilit deja datele", a declarat Salvador Servia, directorul circuitului de la Barcelona, pentru publicaţia Marca.

Via | F1Times

  • andrei, miercuri, 29.06.2011 10:48
    niciodata

    Niciodata nu se va intampla asta! catalunya este un icon pt formula 1. Oricum mai bine se renunta la valencia si intra magny-cours ca mare premiu al europei.

  • dany, miercuri, 29.06.2011 12:35

    circuitul stradal valencia "ofera" cea mai urata cursa din F1!

  • Bancomat, miercuri, 29.06.2011 14:34

    nu se compara hârşâitura aia din Valencia cu Montmelo.