Ultima operaţie a lui Kubica, "un succes total"
Robert Kubica a efectuat cu succes ultima operaţie la cot pentru recăpătarea completă a mobilităţii după accidentul suferit în raliuri.
Robert Kubica a suferit duminică după-amiază ultima operaţie programată la cot din seria de intervenţii chirurgicale generate de accidentul suferit în raliuri în luna februarie.
Potrivit unui comunicat de presă al echipei Renault, operaţia a avut succes deplin, motiv pentru care polonezul poate începe următoarea fază a procesului de recuperare.
"Chirurgii sunt mulţumiţi să raporteze că au fost capabili să efectueze 100% din obiective şi nu au întâmpinat nicio complicaţie. Ei au descris rezultatul operaţiei ca un 'succes total'. Acum, Kubica se va odihni în spital pentru câteva zile înainte de a relua programul de recuperare şi de antrenament", precizează echipa anglo-franceză pe site-ul său oficial.
În acest moment, medicii consideră că este încă prematur să dea un verdict cu privire la perioada de recuperare, însă Renault speră ca pilotul polonez va fi apt să revină în cockpit la timp pentru sezonul 2012 al Formulei 1.
Via | Renault