Toyota TS040 Hybrid a primit îmbunătăţiri pentru Cursa de 24 de ore de la Le Mans din 2015

Publicat joi, 26.03.2015 16:34 de Daniel Popescu

Toyota a publicat joi primele imagini cu o versiune îmbunătăţită a prototipului TS040 Hybrid cu care va concura în sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Anduranţă şi, implicit, în Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Toyota a adoptat o strategie conservatoare pentru prototipul clasei LMP1 cu care va aborda sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Anduranţă.

În ciuda intenţiei iniţiale de a trece la un sistem de recuperare a energiei care să furnizeze 8 MJ, constructorul japonez a ales să îmbunătăţească sistemul cu 6 MJ folosut anul trecut. Prin noile update-uri, Toyota susţine însă că va obţine performanţe superioare celor înregistrate anul trecut, când a cucerit ambele titluri mondiale puse în joc.

"Vom obţine mai des decât anul trecut energia maximă a sistemului hibrid. Ne aşteptăm să vedem o îmbunătăţire din partea sistemului hibrid, în special pe parcursul distanţei unei curse şi la fiecare circuit", a declarat Hisatake Murata, şeful departamentului de dezvoltare al sistemului hibrid.

Designul prototipului este foarte asemănător cu cel de anul trecut, însă japonezii afirmă că 80% dintre componente au fost revizuite, în special cele referitoare la aerodinamică şi structura de rezistenţă. În plus, suspensiile au fost modificate cu scopul de a îmbunătăţi utilizarea pneurilor.

Via Toyota