Toyota si Red Bull mai au de lucru
Imediat dupa ce testele de grup din Bahrain au luat sfarsit, Toyota si Red Bull au confirmat faptul ca vor sustine teste aditionale inaintea primei curse a sezonului.
Astfel, Toyota a anuntat printr-un comunicat de presa ca va organiza o sesiune de teste saptamana viitoare, la Jerez. Desi dispune de cel mai mare buget dintre toate echipele de Formula 1, Toyota a inregistrat cei mai slabi timpi dintre echipele considerate favorite in acest sezon.
"Este evident ca mai avem cateva probleme de rezolvat, insa vom munci din greu si saptamana viitoare in acest sens", a afirmat Ralf Schumacher.
Cei de la Red Bull vor testa, tot saptamana viitoare, pachetul aerodinamic definitv pentru 2007 pe circuitul francez de la Magny Cours. "Asa cum era planul initial, noul nostru monopost RB3 va testa in Franta pachetul aerodinamic care va fi utilizat la Melbourne", a declarat Christian Horner, seful Red Bull.
Toyota si Red Bull nu vor fi singurele echipa care vor testa in urmatoarele sapte zile. Astfel, Toro Rosso, Spyker si Ferrari isi vor incalzi masinile la Mugello, Silverstone respectiv Fiorano. Urmatoarea sesiune de teste va avea loc la Sepang, in 27-29 martie, inaintea Marelui premiu din Malaezia.