Toyota pregatesc un update aerodinamic major

Publicat vineri, 22.02.2008 18:26 de Daniel Popescu

Oficialii echipei Toyota au anuntat ca pregatesc un upgrade aerodinamic major pentru ambele masini inaintea ultimelor teste premergatoare noului sezon. Echipa va beneficia saptamana viitoare de inca trei zile de teste pe circuitul de la Barcelona pentru a-si definitiva pregatirile pentru noul sezon.

"In sfarsit, joi am avut o zi uscata si am putut incepe munca la pachetul aerodinamic", a declarat seful inginerilor Toyota, Dieter Gass. "Totusi, a fost o zi dificila pentru ca au existat multe intreruperi din cauza steagurilor rosii".

"Acum trebuie sa ne intoarcem la fabrica si sa analizam ce am gasit pentru a decide ce masuri vom adopta pentru saptamana viitoare", a adaugat el. "Ambele masini vor avea un pachet aerodinamic nou, asa ca vom fi capabili sa progresam mai rapid. Insa vremea este inca un semn de intrebare".