Toyota a prezentat TS030 Hybrid, modelul cu care se întoarce în clasa LMP1 din Le Mans
Toyota a prezentat modelul cu care se va întoarce în cursele de anduranţă la clasa LMP1. Se numeşte TS030 Hybrid şi are un motor V8 aspirat de 3.8 litri şi un sistem hibrid special.
Toyota Motorsport GMBH a prezentat noul TS030 Hybrid. Modelul este destinat competiţiilor de anduranţă şi va alerga în clasa LMP1, marcând revenirea Toyota în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Debutul în competiţii al acestui model va avea loc la cursa de şase ore de la Spa-Francorchamps, programată pe 5 mai 2012. Conform regulamentului FIA în acest sens, sistemul hibrid poate recupera maximum 500 kW între zonele de frânare şi poate să angreneze doar două roţi.
Noul Toyota TS030 Hybrid este echipat cu un motor V8 aspirat care are o cilindree de 3.4 litri. Unitatea angrenează roţile din spate şi este susţinută de un sistem hibrid THS-R. Detaliile acestui sistem hibrid sunt limitate, elementul distinctiv fiind folosirea capacitoarelor, ceea ce permite o viteză mare de încărcare/descărcare a sistemului. Compania niponă a investigat atât un sistem hibrid dezvoltat de Aisin AW, echipat cu motor electric montat pe puntea faţă, dar şi un sistem dezvoltat de Denso – foştii parteneri din Formula 1, care au folosit un motor amplasat în spate pentru sistemul lor hibrid de asistenţă.
Toyota trimite la bătaie două exemplare TS030 Hybrid, care vor fi conduse de două echipe. Prima echipă este formată din Alex Wurz, Nicolas Lapierre şi Kazuki Nakajima.Componenţa echipei numărul doi nu a fost încă dezvăluită.
Via | WorldCarFans
Poate le va urma si Nissan exemplul cu un succesor pentru R391. Oricum, decat un singur constructor prezent in LMP1, e bine si asa. E trist ca toti se concentreaza mai repede pe exemplare vandute decat pe prestigiu, WRC, WTCC, Le mans, si nu numai, saracind in numar de echipe si spectacol. Greu imi vine a crede ca se va reveni vreodata la nivelul anului 1999, unde la clasa prototipe, au concurat nu mai putin de 6 constructori au participat cu 2, 3 sau 4 masini.