TOP 10: Cele mai lungi dominaţii ca lider în curse din istoria Formulei 1
Formula 1 a cunoscut numeroase perioade în care un pilot a fost capabil să fie lider pe fiecare kilometru parcurs în mai multe curse consecutive. Automarket îţi face cunoştinţă cu 10 dintre aceştia.
Sebastian Vettel a obţinut patru victorii consecutive începând cu Marele Premiu al statului Singapore după ce a ocupat prima poziţie în fiecare dintre ultimii 1111 km parcurşi în curse. Oricât de impresionantă este această performanţă, pe parcursul istoriei de peste 60 de ani a Formulei 1 au existat dominaţii şi mai categorice, iar recordul stabilit de Alberto Ascari în 1952 va rămâne în picioare şi în 2012 chiar dacă pilotul echipei Red Bull va continua marşul triumfal şi în ultimele trei curse.
Topul 10 al piloţilor care au fost lideri pe fiecare kilometru al mai multor curse consecutive include şi alte nume celebre precum Ayrton Senna, Jim Clark sau Juan Manuel Fangio, iar Automarket te invită să-i descoperi în paginile următoare.
-
Jim Clark - 1226 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1963
În 1963, în acelaşi an în care a stabilit o dominaţie de 771 kilometri în a doua parte a sezonului, acelaşi Jim Clark a obţinut o nouă serie impresionantă de rezultate între cursele din Belgia şi Franţa. După victoria lui Graham Hill din prima cursă a sezonului, Clark şi-a luat revanşa la Spa-Francorhcamps, cursă în care a fost lider din primul până în ultimul tur. Istoria s-a repetat pe circuitul olandez de la Zandvoort şi s-a încheiat la Reims-Gueux, gazda Marelui Premiu al Franţei. În total, Clark a parcurs în această serie 1226 kilometri consecutivi în frunte sau 165 de tururi. -
Ayrton Senna - 1435 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1988
Cu un an înainte de dominaţia din 1989, Ayrton Senna a trecut printr-o perioadă şi mai prolifică, reuşind să acumuleze nu mai puţin de 1435 de kilometri în frunte pe parcursul a 265 de tururi. Totul a început cu o manevră spectaculoasă în turul 14 al Marelui Premiu al Marii Britanii, când regretatul pilot brazilian l-a depăşit pe Gerhard Berger pentru poziţia de lider în acelaşi timp cu depăşirea cu un tur din urmă a lui Alain Prost. Nimeni nu la mai putut opri ulterior pe pilotul echipei McLaren, care avea să câştige şi cursele de la Hockenheim, Hungaroring şi Spa-Francorchamps. La Monza a fost însă lovit de ghinion, fiind nevoit să abandoneze în turul 49 din cauza unei coliziuni cu Jean-Louis Schlesser, unul dintre piloţii ajunşi din urmă cu un tur. -
Alberto Ascari - 2075 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1952
Prima poziţie în clasament îi revine lui Alberto Ascari, care în drumul spre primul dintre cele două titluri mondiale a avut o serie de şase victorii consecutive în ultimele şase curse ale sezonului 1952. Asaltul a început în turul doi al Marelui Premiu al Belgiei şi a continuat până în penultima etapă din Olanda. Italianul a câştigat la pas cursele de la Spa-Francorchamps, Rouen-Les-Essarts, Silverstone, Nurburgring şi Zandvoort, obtiand pole position-ul şi în etapa finală de la Monza. Aici, Ascari a pierdut poziţia de lider la start în favoarea lui Jose Froilan Gonzalez, însă o oprire lentă la boxe i-a permis italianului să câştige şi ultima cursă a sezonului. În total, Ascari a fost lider timp de 2075 de kilometri consecutivi pe parcursul a 305 tururi. -
Jim Clark - 771 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1963-1964
Jim Clark devenise deja matematic campion mondial pentru prima oară în carieră înaintea ultimelor două curse ale sezonului 1963 în momentul în care a obţinut pole position-ul în Marele Premiu al Mexicului. Cursa a rămas în istorie ca singura din Formula 1 în care un pilot a concurat cu numărul 13 pe monopost (Moises Solana), însă a marcat şi inceptul unei dominaţii ca lider de curse a pilotului britanic. Clark a câştigat cursa din Mexic fără să piardă poziţia de lider şi a repetat performanţa şi în ultimul Mare Premiu al sezonului din Africa de Sud, iar povestea a continuat în 1964 la Monaco. O defecţiune la motor l-a forţat însă să piardă conducerea cursei în turul 36 şi să se oprească la borna de 771 de killometri şi 186 de tururi ca lider în curse. -
Jack Brabham - 846 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1960
Jack Brabham şi-a început dominaţia în sezonul 1960 abia la a patra cursă a sezonului de la Zandvoort (Olanda) după ce a devenit lider în primul tur prin depăşirea lui Stirling Moss. Nu a mai cedat poziţia până la final şi a continuat în aceeaşi manieră şi în Belgia într-un Mare Premiu umbrit de accidentele fatale suferite de Chris Bristow şi Alan Stacey. A plecat din pole position şi în Franţa, însă dominaţia s-a întrerupt în turul trei când a pierdut poziţia de lider după 846 de kilometri şi 114 tururi. Australianul avea totuşi să câştige cursa, dar şi următoarele două Mari Premii pentru a-şi adjudeca la final titlul mondial. -
Juan Manuel Fangio - 937 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1955
În calitate de dublu campion mondial, Juan Manuel Fangio a început sezonul 1955 cu o victorie pentru Mercedes, însă dominaţia avea să înceapă abia la Marele Premiu al Belgiei, a patra etapă sezonului. Plecat din pole position, argentinianul nu a cedat poziţia de lider până la final şi a continuat în acelaşi ritm şi în Olanda, însă la Silverstone a pierdut prima poziţie chiar în turul doi în favoarea coechipierului său de la Mercedes, Stirling Moss. În total, Fangio a fost lider în 937 kilometri consecutivi şi 138 de tururi, iar la finalul sezonului avea să obţină al treilea dintre cele cinci titluri mondiale din carieră. -
Ayrton Senna - 978 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1989
Sezonul 1989 a fost unul dintre cele mai dramatice din istoria Formulei 1 şi a evidenţiat abilităţile lui Ayrton Senna pe un tur de circuit, brazilianul obţinând 13 pole position-uri în 16 Mari Premii. Pilotul McLaren s-a bucurat însă şi de o bună perioadă de dominaţie marcată de trei victorii consecutive din pole position în San Marino, Monaco şi Mexic. El i-a cedat însă poziţia de lider rivalului său Alain Prost în turul 33 al Marelui Premiu al Statelor Unite în momentul în care a intrat la boxe, iar după alte 10 tururi a fost nevoit să abandoneze din cauza unei defecţiuni la motor. Dominaţia celui care avea să devină triplu campion mondial s-a încheiat astfel după 978 de kilometri şi 237 de tururi consecutive petrecute în frunte. -
Nigel Mansell - 1016 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1992
14 pole position-uri în 16 Mari Premii este o rată de succes impresionantă, cu atât mai mult cu Nigel Mansell a început sezonul 1992 cu cinci victorii consecutive. Totuşi, britanicul a fost lider în permanenţă pentru "numai" 1016 kilometri, începând cu turul 32 al cursei din Brazilia, când l-a depăşit pe Riccardo Patrese, iar povestea de succes a continuat în Spania şi san Marino. O banală piuliţă montată necorespunzător pe unul dintre pneuri l-a forţat însă să efectueze o intrare neprogramată la boxe în turul 70 al Marelui Premiu al statului Monaco, ocazie cu care i-a oferit practic victoria lui Ayrton Senna. -
Sebastian Vettel - 1111 de kilometri în 2012 şi numărătoarea continuă
Sebastian Vettel obţinuse o singură victorie în primele 13 curse ale sezonului, astfel că dominaţia din ultimele patru curse a luat uşor prin surprindere comunitatea Formulei 1. Pilotul echipei Red Bull a urcat pe prima poziţie în turul 23 al Marelui Premiu din Singapore după ce Lewis Hamilton a abandonat din cauza unei defecţiuni tehnice. Ulterior, el a câştigat într-o manieră dominantă cursele din Japonia, Coreea de Sud şi India, ajungând astfel la 1111 kilometri parcurşi şi 205 tururi. Dacă va continua în acest ritm şi în ultimele trei curse ale sezonului, Vettel va ajunge la 2029 killometri în frunte şi va urca pe locul doi în acest top. -
Jim Clark - 1150 de kilometri consecutivi ca lider în curse în 1965
Jim Clark este prezent în acest top şi pe locul patru prin performanţele din 1965. Pilotul echipei Lotus a câştigat Marele Premiu al Belgiei după ce a plecat din pole position şi a continuat în acelaşi ritm şi pe circuitul Charade din Franţa, iar apoi pe celebrul Silverstone. Seria s-a oprit însă aici, la 1150 kilometri şi 152 de tururi, pentru că Graham Hill a obţinut pole position-ul la Zandvoort şi a fost lider în prima parte a cursei. Totuşi, la fel ca şi în 1963, Clark avea să cucerească titlul mondial la finalul sezonului după alte două victorii obţinute în Olanda şi Germania.
