Teste Jerez, ziua 3: Bianchi semnează primul accident din testele de iarnă

Publicat joi, 09.02.2012 14:53 de Daniel Popescu

Jules Bianchi a fost protagonistul primului accident din testele de iarnă la volanul unui Force India, în timp ce programul Ferrari a fost întârziat de probleme hidraulice.

Cea de-a treia zi de teste de pe circuitul de la Jerez a adus şi primul accident cu un monopost pentru sezonul 2012. Autorul acestuia a fost Jules Bianchi, pilotul de rezervă al echipei Force India, care a pierdut spatele monopostului VJM05 în pietrişul din virajul Sito Pons şi a determinat apariţia steagurilor roşii.

Chiar dacă monopostul nu a suferit daune vizibile majore, Force India nu a mai ieşit pe circuit până la orele prânzului, iar după-amiază Bianchi urmează să fie înlocuit de Nico Hulkenberg.

Aflată la Jerez cu monopostul din sezonul precedent, Mercedes a continuat să rămână pe prima poziţie, însă de data aceasta la volan a urcat Nico Rosberg, care a fost cronometrat cu 1:17.613.

Lotus a avut cel mai rapid monopost dintre cele pentru 2012 cu francezul Romain Grosjean la volan, urmat de Lewis Hamilton, aflat la debutul în noul monopost McLaren MP4-27. O altă noutate pe circuit a fost campionul mondial Sebastian Vettel, care a parcurs doar 28 de tururi şi s-a poziţionat pe locul şase, în spatele lui Jean-Eric Vergne, debutant la Toro Rosso, şi Sergio Perez de la Sauber.

Ferrari a întâmpinat şi primele defecţiuni tehnice, Fernando Alonso fiind nevoit să amâne ieşirea pe circuit cu două ore din cauza unor probleme la sistemul hidraulic. Spaniolul a terminat doar pe locul şapte, reuşind să-i devanseze doar pe Bruno Senna (Williams) şi Giedo van der Garde (Caterham).

Bianchi nu apare în clasament întrucât nu a efectuat niciun tur cronometrat. Cu puţine momente înainte de accident, francezul a fost confirmat la echipa Tech 1 din Formula Renault 3.5 Series pentru sezonul 2012.

Teste Jerez, ziua 3, clasament intermediar dimineaţa:

 1.  Rosberg        Mercedes        1m17.613s           74
 2.  Grosjean       Lotus           1m18.419s  +0.806   53
 3.  Hamilton       McLaren         1m19.464s  +1.851   38
 4.  Vergne         Toro Rosso      1m19.734s  +2.121   41
 5.  Perez          Sauber          1m19.770s  +2.157   31
 6.  Vettel         Red Bull        1m20.154s  +2.541   28
 7.  Alonso         Ferrari         1m20.412s  +2.799   29
 8.  Senna          Williams        1m21.293s  +3.680   61
 9.  Van der Garde  Caterham        1m23.505s  +5.892   40

Testele de la Jerez continua joi fără întrerupere până la ora 18:00, ora României.

  • lol, joi, 09.02.2012 15:48
    mirciulica

    La 28 de ani, trolling e cam nasol, nu :) ?