Sutil va lupta prin orice mijloace pentru reabilitarea numelui
Adrian Sutil va apela la orice mijloace pentru a-şi reabilita numele în urma scandalului în care a fost implicat alături de un oficial Renault într-un club de noapte din China.
Adrian Sutil va trebui să răspundă în faţa justiţiei pentru incidentul în care a fost implicat alături de Eric Lux, cofondatorul companiie Genii Capital şi coacţionar al echipei Renault, într-un club de noapte din China la scurt timp după finalul cursei de Formula 1 de la Shanghai.
Prin intermediul unui comunicat de presă publicat de managerul său Manfred Zimmermann, pilotul echipei Force India a anunţat că va apela la orice mijloace pentru a-şi reabilita numele în urma incidentelor petrecute şi susţine că se concentrează integral la cele două curse de Formula 1 care urmează în Spania şi Monaco.
"În urma recentului comunicat de presă transmis în numele lui Eric Lux, am aflat că acesta intenţionează să facă o plângere împotriva lui Adrian Sutil cu privire la un incident care a avut loc după Marele Premiu al Chinei. Sutil a explicat deja că acţiunile sale din China au avut ca rezultat accidentarea fără intenţie a lui Lux şi şi-a cerut scuze fără rezerve pentru implicarea sa în acest eveniment nefericit. Dacă Lux va merge mai departe cu plângerea, Sutil va folosi orice mijloace disponibile pentru a-şi clarifica poziţia şi pentru a-şi reabilita numele. Între timp, niciun alt comentariu nu va mai fi făcut, întrucât Sutil continuă să se concentreze pe următoarele curse din Barcelona şi Monaco", precizează Zimmermann într-un comunicat de presă.
Via | Autosport