Sutil, favorit să-l înlocuiască pe Barrichello la Williams

Publicat vineri, 25.11.2011 12:16 de Daniel Popescu

Adrian Sutil a devenit favorit să-l înlocuiască pe Rubens Barrichello la Williams în 2012 după ce negocierile cu Kimi Raikkonen au eşuat.

Şansele ca Marele Premiu al Braziliei să fie ultimul pentru Rubens Barrichello au crescut la finalul acestei săptămâni.

Chiar dacă presa a relatat că negocerile celor de la Williams cu Kimi Raikkonen s-au împotmolit din cauza banilor, favorit să devină coechipierul lui Pastor Maldonado a devenit Adrian Sutil, aflat pe picior de plecare de la Force India.

Manfred Zimmermann, managerului pilotului german, a evitat să confirme informaţiile, însă a admis că acesta are mai multe opţiuni. "Avem două sau trei opţiuni pe care le negociem. Ne aşteptăm să semnăm un nou contract la o săptămână după cursa de la Sao Paulo", a precizat el.

Între timp, Maldonado rămâne încrezător că îşi va păstra locul la echipă, chiar dacă contractul de sponsorizare oferit de compania petrolieră de start PDVSA echipei Williams a intrat în atenţia congresului din Venezuela.

"Nu ştiu exact ce se întâmplă, dar nu sunt îngrijorat în privinţa asta. Mă descurc bine, îmi fac treaba, dau tot ce am mai bun şi simt că am parte de multă încredere din partea ţării, a sponsorului şi a echipei. Sunt fericit să fiu aici şi cu siguranţă vreau să continui", a explicat venezueleanul.

Via | GMM

  • zboara, vineri, 25.11.2011 14:11
    Ciprian

    Pot schimba echipa cum vreau desi antrenementele au inceput. Doar am testat. De ce Daniel?

  • daniel.popescu, vineri, 25.11.2011 15:02
    @zboara

    Poti efectua schimbari doar pentru evenimentele care nu au inceput inca, dar nu poti efectua schimbari pentru Antrenamente 1, pentru ca au inceput deja. Aceasta a fost regula pe tot parcursul acestui sezon, nu este nimic in neregula.

  • zboara, vineri, 25.11.2011 15:54
    Ciprian

    Ok. Asa este Daniel. Scuze.