Super Aguri: 10 tururi de teste in 3 zile

Publicat joi, 17.01.2008 12:18 de Daniel Popescu

Inceputul de an nu este foarte profilic pentru Super Aguri, problemele de supraincalzire impiedicand echipa sa testeze la Jerez atat marti, cat si miercuri. Miercuri, Anthony Davidson a petrecut o zi frustranta privind actiunile celorlate echipe din garaj.

Echipa spera sa primeasca componentele necesare pentru a rezolva problemele de supraincalzire aparute in prima zi de teste. Insa avionul care transporta componentele si care trebuia sa aterizeze in Gibraltar la pranz a intampinat probleme tehnice. Ulterior, avionul a fost redirectionat spre Malaga.

Un membru al echipei a plecat spre Malaga pentru a aduce componentele, insa nu a putut decat sa constate ca autostrada ce leaga Malaga de Jerez era in reparatii. Prin urmare, testele de la Jerez s-au incheiat inainte ca Super Aguri sa intre in posesia componentelor necesare.

In total, echipa a reusit sa parcurga numai 10 tururi pe circutul de la Jerez in cele trei zile de teste, avandu-l pe James Rossiter in spatele volanului.