Statisticile primei sesiuni de teste de la Jerez
Automarket vă prezintă cele mai importante statistici de la prima sesiune de teste din această iarnă, care a avut loc pe circuitul de la Jerez.
Săptămâna trecută a marcat prima sesiune de teste din această iarnă, ocazie cu care nouă dintre cele 12 echipe prezente pe grila de start şi-au prezentat pentru prima oară în acţiune noile monoposturi.
Întrucât toate echipele s-au concentrat pe acomodarea cu noile sisteme şi identificarea celor mai bune setări, timpii realizaţi pe circuit nu sunt foarte relevanţi, mai ales că piloţii au utilizat diverse cantităţi de combustibil şi pneuri cu uzură diferită.
Totuşi, exceptând Mercedes AMG, care a utilizat monopostul W02 din sezonul precedent, primele impresii sunt că Lotus deţine un monopost competitiv, element evidenţiat de Kimi Raikkonen şi Romain Grosjean, dar remarcat inclusiv de rivali.
În schimb, Ferrari şi Red Bull au ieşit în evidenţă mai mult prin problemele de fiabilitate, poziţionându-se constant în a doua jumătate a clasamentului.
Iată clasamentul combinat al celor patru zile de teste de pe circuitul de la Jerez:
1. Rosberg Mercedes 1m17.613s 174 2. Grosjean Lotus 1m18.419s +0.806 212 3. Schumacher Mercedes 1m18.561s +0.948 174 4. Alonso Ferrari 1m18.877s +1.264 106 5. Webber Red Bull 1m19.184s +1.571 151 6. Vettel Red Bull 1m19.297s +1.684 146 7. Hamilton McLaren 1m19.464s +1.851 166 8. Ricciardo Toro Rosso 1m19.587s +1.974 157 9. Vergne Toro Rosso 1m19.597s +1.984 159 10. Raikkonen Lotus 1m19.670s +2.057 192 11. Perez Sauber 1m19.770s +2.157 116 12. Di Resta Force India 1m19.772s +2.159 170 13. Kobayashi Sauber 1m19.834s +2.221 182 14. Hulkenberg Force India 1m19.977s +2.364 90 15. Senna Williams 1m20.132s +2.519 250 16. Bianchi Force India 1m20.221s +2.608 46 17. Massa Ferrari 1m20.454s +2.841 164 18. Button McLaren 1m20.688s +3.075 147 19. Maldonado Williams 1m21.197s +3.584 122 20. Kovalainen Caterham 1m21.518s +3.905 167 21. De la Rosa HRT 1m22.128s +4.515 108 22. Trulli Caterham 1m22.198s +4.585 117 23. Van der Garde Caterham 1m23.324s +5.711 74
O analiză a numărului de tururi parcurse evidenţiază că Lotus, Williams şi Caterham au avut parte de cea mai bună fiabilitate, în timp ce Red Bull şi Ferrari au parcurs cele mai puţine tururi dintre echipele care au utilizat noile monoposturi:
1 | Lotus | 1789 km |
2 | Williams | 1643 km |
3 | Caterham | 1585 km |
4 | Mercedes | 1541 km |
5 | Toro Rosso | 1399 km |
6 | McLaren | 1386 km |
7 | Force India | 1364 km |
8 | Sauber | 1315 km |
9 | Red Bull | 1306 km |
10 | Ferrari | 1196 km |
11 | HRT | 478 km |
Alte date interesante au fost oferite de Pirelli, unicul furnizor de pneuri din Formula 1. Astfel, piloţii au utilizat în total 181 de seturi de pneuri, dintre care 57 de seturi soft, 91 de seturi medium şi 33 de sturi hard.
Cel mai lung stint cu pneuri hard a avut 26 de tururi, în timp ce pneurile medium au fost utilizate pentru cel mult 27 de tururi consecutiv. Între timp, cel mai lung stint cu pneuri soft a avut 20 de tururi. Niciuna dintre echipe nu a utilizat pneuri supersoft, întrucât acestea sunt singurele care vor fi identice cu cele de anul trecut.