Spyker, fericiti la primul finish dublu
Spyker a reusit o premiera la cursa din Bahrain: ambele masini ale echipei olandeze au terminat cursa. Chiar daca pilotii portocalii, Christijan Albers si Adrian Sutil, s-au clasat pe 14 si pe 15, locuri care pe alte echipe nu le-ar ajuta cu absolut nimic, Colin Kolles, seful Spyker, este foarte multumit cu rezultatul de pe Sakhir.
"Am adus doua masini la finish si cred ca asta este cea mai mare recompensa pentru munca mecanicilor si a baietilor de la uzina. Au muncit enorm in perioada ultimelor doua curse. Tot respectul pentru ei. Scopul nostru din weekend a fost atins. Urmeaza sa continuam progresul si in restul sezonului", a declarat oficialul echipei olandeze.