Situaţia motoarelor utilizate de piloţi în primele 12 curse
Sebastian Vettel, Fernando Alonso şi Felipe Massa sunt piloţii implicaţi în lupta pentru titlu care mai au doar două motoare disponibile pentru ultimele şapte curse ale sezonului.
Conform regulamentul sportiv al Formulei 1, piloţii au dreptul să utilizeze cel mult opt motoare pe parcursul unui sezon competiţional, pentru fiecare motor suplimentar urmând să primească o penalizare de 10 poziţii pe grila de start.
După primele 12 etape ale sezonului 2010, niciunul dintre piloţi nu se afla în această situaţie, însă trei dintre candidaţii la titlu au utilizat deja câte şase motoare.
Este vorba despre Sebastian Vettel de la Red Bull Racing şi cei doi piloţi ai Scuderiei Ferrari, Fernando Alonso şi Felipe Massa. Ferrari plăteşte astfel tribut pentru problemele de fiabilitate din Marele Premiu al statului Bahrain, când cei doi piloţi ai echipei au utilizat câte două motoare pe parcursul unui singur weekend. Cei trei piloţi vor putea astfel să folosească numai două motoare noi în ultimele şapte curse, ceea ce s-ar putea dovedi dificil în condiţiile în care până în prezent un motor a fost utilizat în cel mult trei curse.
Toţi ceilalţi piloţi de pe grila de start au utilizat câte cinci motoare în primele 12 etape, cu două excepţii: Bruno Senna a utilizat şase motoare Cosworth pentru Hispania Racing, în timp ce Pedro de la Rosa deţine recordul negativ de a fi utilizat deja şapte unităţi.
Problemele pilotului BMW-Sauber au drept cauză numeroasele probleme de fiabilitate ale motoarelor Ferrari, chiar dacă coechipierul său Kamui Kobayashi a reuşit să se limiteze la cinci unităţi. Practic, este aproape imposibil că spaniolul să reuşească performanţa de a utiliza un singur motor în următoarele şapte curse, astfel ca cel mai probabil va fi penalizat pe grila de start până la finalul acestui sezon.
Si restul???