Sistemul de penalizări din Formula 1 ar putea fi modificat în 2013
FIA ar putea introduce câteva modificări în sistemul de penalizare pentru piloţi în cazul incidentelor din timpul unei curse.
Actualul regulament cu privire la măsurile care se pot lua împotriva piloţilor pentru incidentele în care sunt implicaţi aceştia pe parcursul unei curse este controversat, în primul rând din cauza diferenţelor penalizărilor primite de aceştia.
Lucrurile s-ar putea schimba însă începând de anul viitor, după ce Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, a discutat această variantă cu comisarii de cursă, printre care şi Derek Warwick.
"Am avut o întâlnire la Paris condusă de Whiting şi a venit cu câteva idei bune. Nu ştiu dacă se va introduce ceva în regulament, pentru că este un proces nou şi până acum nu am mai avut astfel de întâlniri. Whiting va analiza şi va face recomandări. Ar putea apărea câteva schimbări în următoarele luni sau anul viitor", a declarat el.
Warwick nu a explicat care au fost schimbările de regulament propuse în cadrul întâlnirii, însă consideră că o penalizare de tip drive-through nu are întotdeauna aceeaşi valoare pe circuite diferite, din cauza faptului că lungimea liniei boxelor poate varia foarte mult.
"Este o penalizare de tip drive-through primită în Canada, acolo unde pierzi cam 15 secunde, aceeaşi cu una de pe un circuit precum Abu Dhabi? Până la urmă aceste penalizări se echilibrează, dar cred că trebuie să ne gândim la câteva schimbări", a mai precizat el.
În prezent, există trei penalizări standard pentru un pilot care este considerat vinovat de producerea unui incident în timpul unei curse: drive-through în cazul unui pilot care continuă cursa şi după incident, penalizare de 20 de secunde în clasamentul cursei dacă pilotul este sancţionat după finalizarea cursei sau cinci sau zece poziţii de penalizare pe grila de start a următorului Mare Premiu dacă pilotul abandonează în urma unui incident.
Via Autosport