Maria de Villota şi-a pierdut ochiul drept şi este în stare critică, dar stabilă
Marussia a anunţat oficial că Maria de Villota şi-a pierdut ochiul drept în urma accidentului suferit marţi într-un test cu monopostul echipei britanice. Ea rămâne în stare critică, dar stabilă.
Marussia a publicat miercuri după-amiază noi informaţii cu privire la starea de sănătate a Mariei de Villota, ca urmare a accidentului suferit marţi pe aeroportul din Duxford, după ce monopostul la volanul căruia s-a aflat s-a lovit de un camion staţionar al echipei.
De Villota a suferit o operaţie pentru o fractură craniană şi a fost mutată la un spital din Londra, însă şi-a pierdut ochiul drept şi rămâne în stare critică, dar stabilă.
"Suntem recunoscători pentru atenţia medicală pe care Maria a primit-o, iar familia ei doreşte să mulţumească echipelor de chirurgi. Totuşi, trebuie să anunţ cu mare regret că, din cauza rănilor pe care le-a suferit, Maria şi-a pierdut ochiul drept. Solicităm răbdare şi înţelegere din partea tuturor cu privire la starea de sănătate a Mariei. Vom furniza noi informaţii la momentul potrivit", a declarat John Booth, şeful Marussia.
Echipa a anunţat că a demarat o investigaţie cu privire la cauzele producerii accidentului. În acest moment nu se ştie dacă accidentul a fost provocat de o defecţiune tehnică a monopostului Marussia sau de o eroare de pilotaj.
Via Marussia
: (