Singapore, antrenamente 3: Red Bull rămâne imbatabilă

Publicat sâmbătă, 25.09.2010 15:07 de Daniel Popescu

Sebastian Vettel a fost cel mai rapid în ultima sesiune de antrenamente din Singapore, pilotul Red Bull devansându-i pe Fernando Alonso şi Lewis Hamilton.

Red Bull a confirmat statutul de favorită în Marele Premiu al statului Singapore şi în ultima sesiune de antrenamente libere, după ce Sebastian Vettel a ocupat prima poziţie cu timpul de 1:48.028.

Spre deosebire de sesiunea de vineri noapte, diferenţa faţă de rivalii de la Ferrari a mai scăzut, Fernando Alonso ocupând poziţia a doua la peste şase zecimi în spatele germanului. Cei de la McLaren se menţin de asemenea în plasa celor de la Ferrari prin Lewis Hamilton, care s-a plasat pe locul trei în faţa lui Felipe Massa (Ferrari) şi Nico Rosberg (Mercedes GP).

În schimb, Mark Webber, liderul clasamentului general, a ocupat doar locul 6 în această sesiune, la peste o secundă în urma coechipierului său, australianul fiind urmat de Nico Hulkenberg (Williams) şi Robert Kubica (Renault).

La rândul lor, Force India şi Toro Rosso au pătruns în top 10 prin Adrian Sutil şi, respectiv, Sebastien Buemi, în timp ce Jenson Button a terminat pe un modest loc 13. Deşi a început în forţa weekendul cu un loc 2 în FP1, Michael Schumacher s-a poziţionat doar pe locul 15 în această sesiune.

Iată clasamentul complet al ultimei sesiuni de antrenamente din Singapore:

Pos  Driver              Car                   Time       Gap       Laps
 1.  Sebastian Vettel    Red Bull-Renault      1m48.028s            15
 2.  Fernando Alonso     Ferrari               1m48.650s  + 0.622s  16
 3.  Lewis Hamilton      McLaren-Mercedes      1m49.000s  + 0.972s  12
 4.  Felipe Massa        Ferrari               1m49.023s  + 0.995s  18
 5.  Nico Rosberg        Mercedes              1m49.056s  + 1.028s  17
 6.  Mark Webber         Red Bull-Renault      1m49.212s  + 1.184s  13
 7.  Nico Hulkenberg     Williams-Cosworth     1m49.304s  + 1.276s  17
 8.  Robert Kubica       Renault               1m49.520s  + 1.492s  16
 9.  Adrian Sutil        Force India-Mercedes  1m49.916s  + 1.888s  15
10.  Sebastien Buemi     Toro Rosso-Ferrari    1m49.949s  + 1.921s  16
11.  Vitaly Petrov       Renault               1m50.040s  + 2.012s  15
12.  Rubens Barrichello  Williams-Cosworth     1m50.053s  + 2.025s  16
13.  Jenson Button       McLaren-Mercedes      1m50.060s  + 2.032s  12
14.  Jaime Alguersuari   Toro Rosso-Ferrari    1m50.067s  + 2.039s  16
15.  Michael Schumacher  Mercedes              1m50.067s  + 2.039s  14
16.  Tonio Liuzzi        Force India-Mercedes  1m50.868s  + 2.840s  16
17.  Nick Heidfeld       Sauber-Ferrari        1m51.016s  + 2.988s  15
18.  Kamui Kobayashi     Sauber-Ferrari        1m51.027s  + 2.999s  17
19.  Timo Glock          Virgin-Cosworth       1m52.340s  + 4.312s  14
20.  Heikki Kovalainen   Lotus-Cosworth        1m53.146s  + 5.118s  15
21.  Lucas di Grassi     Virgin-Cosworth       1m53.297s  + 5.269s  15
22.  Jarno Trulli        Lotus-Cosworth        1m53.681s  + 5.653s  17
23.  Christian Klien     Hispania-Cosworth     1m54.826s  + 6.798s  16
24.  Bruno Senna         Hispania-Cosworth     1m55.367s  + 7.339s  16

Calificările pentru Marele Premiu al statului Singapore vor avea loc sâmbătă cu începere de la 17:00, ora României.

  • andrey11, sâmbătă, 25.09.2010 15:46
    F1

    cin' sa fie cin' sa fie... Alfonso sau Vettel???