Silverstone, antrenamente 2: Massa, cel mai rapid
Felipe Massa a stabilit cel mai bun timp în a doua sesiune de antrenamente de la Silverstone, în care piloţii au efectuat puţine ieşire pe traseu din cauza condiţiilor dificile.
Ploaia torenţială care s-a abătut asupra circuitului de la Silverstone cu puţin timp înainte de startul celei de-a doua sesiuni de antrenamente i-a determinat pe piloţi să rămână în garaj din cauza condiţiilor dificile de pilotaj.
Ulterior, sesiunea s-a mai animat pe măsură ce apa a început să se evapore, dar primii timpi au fost stabiliţi după aproape o oră de la începerea sesiunii.
În cele din urmă, pe o pistă care a început să se usuce rapid, Felipe Massa a stabilit cel mai bun timp după ce a fost cronometrat cu 1:49.967, iar pilotul Scuderiei Ferrari a fost urmat de Nico Rosberg (Mercedes GP) şi Kamui Kobayashi (Sauber), ultimul revenit pe circuit după accidentul suferit în cursul dimineţii. Clasamentul a fost completat de Lewis Hamilton şi Jenson Button de la McLaren pe locurile patru şi cinci, în timp ce restul piloţilor de top nu au forţat prea mult.
Red Bull Racing şi-a trecut în cont doar locurile 14 şi 18 prin Mark Webber şi, respectiv, Sebastian Vettel, în timp ce Fernando Alonso a încheiat sesiunea pe locul 15 la volanul monopostului Ferrari. Nu în ultimul rând, aflat la debutul în Formula 1 pentru Hispania, Daniel Ricciardo a reuşit să-l învingă pe coechipierul său Vitantonio Liuzzi în lupta pentru locul 23.
Silverstone, antrenamente 2:
1. Felipe Massa Ferrari 1m49.967s 9 2. Nico Rosberg Mercedes 1m50.744s + 0.777 16 3. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m51.395s + 1.428 16 4. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m51.438s + 1.471 6 5. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m51.518s + 1.551 6 6. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m51.738s + 1.771 18 7. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m51.781s + 1.814 7 8. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m51.992s + 2.025 13 9. Sergio Perez Sauber-Ferrari 1m52.169s + 2.202 12 10. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m52.189s + 2.222 21 11. Vitaly Petrov Renault 1m52.198s + 2.231 9 12. Michael Schumacher Mercedes 1m52.325s + 2.358 12 13. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m52.578s + 2.611 16 14. Mark Webber Red Bull-Renault 1m52.587s + 2.620 6 15. Fernando Alonso Ferrari 1m52.869s + 2.902 8 16. Nick Heidfeld Renault 1m54.023s + 4.056 8 17. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m54.274s + 4.307 16 18. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 1m54.545s + 4.578 4 19. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m54.714s + 4.747 13 20. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m55.155s + 5.188 8 21. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m55.155s + 5.188 12 22. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m55.549s + 5.582 10 23. Daniel Ricciardo HRT-Cosworth 1m55.828s + 5.861 10 24. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m56.037s + 6.070 6
Ultima sesiune de antrenamente libere din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii va avea loc sâmbătă la ora 12:00, ora României.
E clar, rezultatele antrenamentelor nu inseamna nimic.