Schumi l-a ajuns pe Alonso
Michael Schumacher a invins in Marele Premiu al Chinei disputat la Shanghai. Germanul il egaleaza astfel in clasament pe Fernando Alonso. Au mai ramas doua curse.
Grand Prix-ul Chinei a dovedit ca are o constanta: ploaia. Daca ieri, in calificari, monoposturile Renault au reusit o dubla absolut magnifica sub precipitatii, la fel ca anul trecut pe acelasi circuit, cursa a fost animata de problemele acelorasi masini franceze, care au tinut dinadins sa redinamizeze o cursa care parea terminata inca dupa primele tururi.
La start, Fernando Alonso, campionul mondial en titre, se afla langa colegul sau de echipa, Giancarlo Fisichella, urmariti indeaproape de cele doua masini Honda ale lui Barrichello si Button. Michael Schumacher a pornit de pe a treia linie a grilei in timp ce coechipierul sau, Felipe Massa, trebuia sa inceapa cursa de pe penultima pozitie din cauza faptului ca i-a fost schimbat motorul in antrenamentele libere de vineri. Imediat dupa ce masinile au pornit in turul de formare, ploaia s-a intetit la Shanghai, pista s-a umezit bine iar temperatura a scazut brusc.
Marele castigator al startului a fost Kimi Raikkonen, care a reusit sa treaca de cele doua monoposturi Honda. In acest timp, Michael Schumacher ramanea prudent in spatele lui jenson Button iar Fernando Alonso, care a avut un start perfect, incepea sa puna cate trei secunde pe tur in fata rivalului sau de la distanta. Astfel, dupa doar cinci tururi diferenta era de 16 secunde in favoarea spaniolului de la Renault.
Mijlocul plutonului ne rezerva depasiri spectaculoase in lant: Nico Rosberg a trecut de David Coulthard, insa pilotul scotian a revenit excelent si l-a blocat timp de cateva tururi pe german. In tim ce se pregatea de o noua depasire, Rosberg s-a vazut dublat la randul sau de Massa, care incerca sa recupereze pozitii importante in cursa. In fata, Michael Schumacher a inceput cursa de urmarire depasindu-l pe Button in timp ce Raikkonen a reusit sa treaca printr-o manevra foarte frumoasa de Fisichella. Dupa 17 tururi de la start, pista a inceput sa se usuce, Kimi Raikkonen a abandonat din motive tehnice iar intrarile la standuri si-au facut aparitia.
Marii dezavantajati ai acestor intrari au fost Alonso, caruia i-au fost schimbate pneurile fata si Robert Jubica, caruia echipa i-a montat pneuri de uscat desi pista era inca umeda. Drept urmare, Kubica a fost nevoit sa iasa de cateva ori in decor pana sa reintre pentru a-si schimba din nou cauciucurile iar Alonso a fost ajuns din spate in patru tururi de Fisichella si de Schumacher. Dupa doar un tur de pista, spaniolul isi vedea spulberata sansa pe care o avuse la inceputul cursei, fiind depasit atat de colegul sau de echipa cat si de Michael Schumacher.
La urmatoarea intrare la boxe, toti pilotii au trecut pe pneuri de uscat. Seria ghinioanelor spaniolului a continuat insa, o problema cu pneul dreapta spate tinandu-l la boxe nu mai putin de 20 de secunde. Tot acum, Michael Schumacher a hotarat sa intre la realimentare inaintea lui Fisichella iar acest lucru s-a dovedit hotarator in conditiile in care, desi a iesit in fata germanului, italianul de la Renault a pierdut aderenta din cauza pneurilor reci in virajul de dupa standuri si s-a vazut depasit de Michael Schumacher, care acum se afla pe prima pozitie la 14 tururi inaintea finish-ului.
Intre timp, odata cu uscarea pistei, Alonso si-a revenit si a inceput sa taie din diferenta care il separa de coechipierul sau reusind sa stabileasca tururi foarte rapide. In timp ce Felipe Massa abandona in spate din cauza unui acrosaj cu David Coulthard, pilotul spaniol il depasea pe Fisichella si pornea in urmarirea lui Michael Schumacher. Ramasesera 13 secunde si noua tururi de pista pana la final.
Cursa de la Shanghai s-a terminat exact in timp ce stropii de ploaie isi faceau din nou aparitia pe pista, cu Michael Schumacher in frunte si cu Alonso urmarindu-l indeaproape, in fata lui Fisichella. Germanul de la Ferrari l-a ajuns astfel pe Alonso in clasamentul general, cei doi fiind la egalitate de puncte inaintea ultimelor doua curse ale sezonului. La constructori, Renault le ia din nou fata celor de la Ferrari, instalandu-se in frunte cu un punct avans.