Schumacher: "Sezonul este impredictibil, dar vrem să luptăm în frunte"

Publicat miercuri, 18.04.2012 15:22 de Daniel Popescu

Michael Schumacher consideră că sezonul 2012 este imprevizibil din punct de vedere al rezultatelor, însă speră să lupte pentru primele poziţii în cursa din Bahrain.

Primele trei curse ale sezonului 2012 au fost câştigate de trei piloţi în condiţii meteo complet diferite, element care sugerează că nicio echipă nu va fi capabilă să domine în stilul reuşit de Red Bull Racing anul trecut.

Aceasta este concluzia la care a ajuns Michael Schumacher, cel care speră însă să spargă gheaţa în Bahrain cu un rezultat bun după ce coechipierul său Nico Rosberg a câştigat Marele Premiu al Chinei.

"Cursa pe care am experimentat-o în China ne oferă tuturor o mare determinare şi cu siguranţă vom da tot ce avem mai bun pentru a repeta performanţa în următoarele curse."

"Totuşi, până acum, sezonul demonstrează că niciodată nu poţi să fii sigur de nimic, iar faptul că am avut trei câştigători în trei curse arată cât de apropiate sunt echipele în acest an. Dar este bine să vedem că suntem din ce în ce mai capabili să luptăm în frunte şi cu siguranţă vom încerca să transferăm forma noastră grozavă din China şi în Bahrain pentru cursa din weekend", a declarat germanul în cadrul unui preview pentru Marele Premiu al statului Bahrain.

Schumacher a obţinut un singur punct în acest debut de sezon, în ciuda faptului că de fiecare dată a plecat din primii patru de pe grila de start. În Australia a abandonat din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze, în Malaysia a avut un acroşaj cu Romain Grosjean în primul tur şi a terminat doar pe 10, iar în China s-a retras după ce un mecanic nu a montat corespunzător pneul dreapta-faţă la prima intrare la boxe.

Via | Mercedes

  • mihai-sebastian, joi, 19.04.2012 11:55
    Top

    Acolo si este locul lui Schumacher. Nimic nu rimeaza mai bine cu numele de Schumacher decat nr.1 inscriptionat pe masina lui.