Schumacher, precaut în privinţa noilor pneuri Pirelli
Michael Schumacher considera că este prea devreme pentru a face o comparaţie directă între pneurile Pirelli şi cele oferite de Bridgestone în ultimii 4 ani.
Michael Schumacher a evaluat sâmbătă noile pneuri pe care Pirelli le va oferi în Formula 1 începând de anul viitor. Chiar dacă coechipierul său Nico Rosberg a criticat performanţele acestora, germanul preferă să rămână precaut, considerând că este prea devreme pentru o analiză de acest gen.
De remarcat este că Schumacher este singurul pilot care a mai concurat în Formula 1 pe pneuri Pirelli, chiar la debutul său în 1991, care a coincis cu retragerea italienilor din F1.
"Probabil că sunt singurul pilot care a mai concurat cu pneuri Pirelli, dar asta s-a întâmplat acum 20 de ani şi nu am avut nicio pretenţie certă înainte de sesiunea de sâmbătă. În termeni de consistenţă, pneurile arată foarte bine, dar am folosit monopostul din 2010 şi totul va depinde de modul în care se vor potrivi acestea monopostului nostru pentru 2011. Sunt deja curios să o încerc, dar în acelaşi timp aştept cu nerăbdare vacanţa. Sunt sigur că la fel gândesc şi băieţii şi în mod cert o merită", a declarat el în cadrul unui comunicat de presă al echipei Mercedes GP.
La rândul său, Fernando Alonso consideră că tranziţia de la pneurile Bridgestone la cele Pirelli nu va pune probleme piloţilor. "Din ce am văzut, schimbarea pneurilor Bridgestone cu cele Pirelli nu ar trebui să reprezinte o traumă", a precizat spaniolul, care insistă că 2010 a fost un sezon bun, în ciuda faptului că a ratat titlul mondial în ultima cursa în favoarea lui Sebastian Vettel.
"Cred că trec prin acelaşi lucru ca şi fotbaliştii olandezi când au pierdut titlul mondial în iulie. După câteva săptămâni au realizat că au obţinut ceva, în timp ce mulţi alţii nu s-au apropiat de ei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru noi: am ratat victoria finală, dar am avut un sezon grozav, cu o revenire fantastică în a doua parte a anului", a mai precizat el.
Pirelli va efectua o nouă sesiune privată de teste în Bahrain în perioada 12-16 decembrie, înainte de testele cu echipele de Formula 1 programate pe tot parcursul lunii februarie.
Via | Reuters
Shumi cam are dreptate, oricum acest tip de cauciuc va avea un impact major, fie pozitiv sau negativ asupra bolizilor de F1.