Schumacher: "Monza, o mare provocare pentru Mercedes GP"
Michael Schumacher anticipează că Marele Premiu al Italiei va reprezenta o provocare pentru echipa sa, pentru că circuitul de la Monza nu se potriveşte monopostului.
Michael Schumacher a obţinut la sfârşitul săptămânii trecute unul dintre cele mai bune rezultate din acest sezon. Plecat doar de pe locul 21 al grilei de start, germanul a terminat pe şapte după ce a a efectuat o singură oprire la boxe, iar acum se aşteaptă de asemenea la o cursă spectaculoasă pe circuitul de la Monza.
Totuşi, septuplul campion mondial admite că Marele Premiu al Italiei nu va fi unul uşor, prin prisma caracteristicilor circuitului.
"Spa a fost un weekend distractiv de cursă la care îmi place să mă uit din nou, pentru că am obţinut un rezultat rezonabil având în vedere circumstanţele. Următoarea cursă de la Monza poate fi de asemenea distractivă într-un mod foarte diferit, pentru că mă aştept să reprezinte o adevărată provocare pentru echipa noastră".
"Am văzut de mai multe ori în acest an că circuitele cu caracteristici precum cele de la Monza nu ni se potrivesc prea bine. Bineînţeles, vom merge acolo pregătiţi să încercăm din greu să obţinem maximum de la pachetul nostru şi vom vedea în ce măsură putem obţine asta. Personal, aştept cu nerăbdare revenirea la Monza, unde am fost sprijinit cu căldură timp de atâţia ani", a declarat el în cadrul unui comunicat de presă al echipei Mercedes GP.
Simpatia fanilor de la Monza pentru Schumacher este justificată de cele cinci titluri mondiale obţinute de acesta pentru Ferrari. De altfel, ultima victorie a Scuderiei în Italia datează din 2006, atunci când Schumacher a trecut primul linia de sosire.
Via | Mercedes GP