Schumacher, locul doi în topul celor mai bogaţi sportivi

Publicat marţi, 08.05.2012 11:26 de Daniel Popescu

Michael Schumacher ocupă locul doi într-un clasament al celor mai bogaţi sportivi din lume, cu venituri estimate la peste 800 de milioane de dolari.

Publicaţia britanică Sunday Times a realizat topul celor mai bogaţi oameni din lume, iar pe plan sportiv septuplul campion mondial Michael Schumacher ocupă locul doi cu câştiguri estimate la 823 de milioane de dolari pe parcursul întregii sale cariere.

Actualul pilot al echipei Mercedes a fost învins doar de către celebrul jucător de golf Tiger Woods, care a câştigat din acest sport aproximativ 869 de milioane de dolari.

Doar trei piloţi de Formula 1 au pătruns în top 20 al celor mai bogaţi sportivi din lume, pe lângă Schumacher în această listă făcându-şi apariţia şi Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen, amândoi cu venituri estimate de 161 de milioane de dolari.

Chiar dacă nu a câştigat niciun titlu mondial, Eddie Irvine a obţinut o avere de 129 de milioane de dolari, în primul rând datorită investiţiilor imobiliare, în timp ce Lewis Hamilton şi Jenson Button, cei doi piloţi ai echipei McLaren, s-au mulţumit cu 89 şi, respectiv, 85 de milioane de dolari.

Topul cuprinde şi o serie de foşti piloţi de Formula 1, printre aceştia figurând David Coulthard, Nigel Mansell (ambii cu 80 de milioane de dolari) sau Jackie Stewart cu 67 de milioane de dolari.

Cel mai bogat om din lume rămâne mexicanul Carlos Slim, care sponsorizează echipa Sauber prin intermediul companiei de telecomunicaţii Telmex, a cărui avere este estimată la 71 de miliarde de dolari. Bernie Ecclestone, britanicul în vârstă de 81 de ani care continuă să gestioneze toate contractele de televizare din Formula 1, are o avere estimată la 4 miliarde de dolari.

Via | GMM

  • Radu, marţi, 08.05.2012 11:39
    Siguuuur?

    "Cel mai bogat om din lume rămâne mexicanul Carlos Slim, care sponsorizează echipa Sauber prin intermediul companiei de telecomunicaţii Telmex, a cărui avere este estimată la 71 de milioane de dolari." - aici SIGUR este o greseala.

  • daniel.popescu, marţi, 08.05.2012 11:45
    @Radu

    Evident, era vorba despre miliarde :)

  • BckonYou, marţi, 08.05.2012 12:46

    Nu are nici-o legatura veniturile cu pasiunea acestui sport. Aceasta stire chiar devine monotona.

  • roman, miercuri, 09.05.2012 00:15

    "SARACII"

  • Sak, miercuri, 09.05.2012 10:11
    @speed

    jalnic