Schumacher, dezamăgit de eroarea de strategie a echipei din calificări
Michael Schumacher şi-a exprimat dezamăgirea pentru locul nouă de pe grila de start de la Montreal, mai ales că nu a înţeles de ce a fost chemat mai devreme la boxe.
Michael Schumacher avea speranţe mari pentru Marele Premiu al Canadei şi, după pole position-ul obţinut la Monaco, spera să obţină la Montreal prima victorie de la revenirea în Formula 1.
Planurile sale au şanse mici să se materializeze, întrucât vă pleca doar de pe locul nouă al grilei de start, însă germanul are un alt motiv de frustrare: echipa i-a transmis să renunţe la ultimul tur cronometrat, deşi era convins că se încadrase în timpul regulamentar.
"Nu cred că putem vorbi despre satisfacţie, mai degrabă despre dezamăgire, pentru că eram într-un tur bun. Totul a mers perfect în Q1 şi Q2. Am ieşit în Q3 pentru un singur tur, nu a funcţionat, iar apoi am decis să ieşim încă o dată pentru două tururi. Am început al doilea tur, am văzut lumina verde, iar apoi echipa mi-a transmis 'nu, este prea tarziu'. Asta este şi nu înţeleg ce s-a întâmplat. Am văzut lumina verde", a precizat el pentru postul de televiziune SkySports.
Ross Brawn, şeful Mercedes AMG, sustine insa ca germanul a trecut linia de sosire la 0.04 secunde dupa expirarea timpului si a admis că echipa a comis o eroare operaţională.
"A fost la limită. Iniţial plănuisem să facem un singur tur, dar a trebuit să mai punem benzină în rezervor pentru a face încă unul, aşa că era destul de târziu. Nu a fost o decizie prea corectă. Planul era să meargă uşor în primul tur şi apoi să facă un timp bun în al doilea tur, dar a fost un pic prea lent. A pierdut prea mult timp când a încercat să realizeze o distanţă bună în trafic. Prin urmare, a trecut linia de sosire la 0.04 secunde după expirarea timpului şi nu a mai putut face un ultim tur", a precizat Brawn.
Via | SkySports | Mercedes
Sunt curios la start, va fi o cursa Totul sau nimic. Garantez ca va fi minimum pe podium Schumi, dar de castigat va castiga Vettel. Parerea mea. Eu totusi sper in adancul sufletului sa castige, dar este destul de greu. Bafta si cel mai bun sa castige indiferent cine va fi.