Sauber va lansa noul monopost în 2 februarie
Sauber a anunţat că va prezenta noul monopost C32 cu care va concura în acest an în 2 februarie la sediul echipei de la Hinwil.
Sauber a devenit a treia echipă care anunţat data lansării oficiale a noului monopost pentru sezonul 2013 al Formulei 1.
Cunoscut după indicativul C32, monopostul va fi prezentat în 2 februarie la fabrica Sauber de la Hinwil (Elveţia) în cadrul unui eveniment deschis publicului, astfel că fanii din Ţara Cantoanelor vor avea o rară oportunitate de a vedea unul dintre combatanţii Formulei 1 din sezonul care va începe în luna martie.
Lansarea va avea loc cu numai trei zile înainte de începerea primei sesiuni de teste din această iarnă, care se va desfăşura în perioada 5-8 februarie pe circuitul de la Jerez.
Până în prezent, numai McLaren şi Force India au mai anunţat datele de lansare pentru noile monoposturi: McLaren MP4-28 va fi dezvelit în 31 ianuarie în Marea Britanie, în timp ce noul Force India VJM-06 va fi prezentat în 1 februarie pe circuitul de la Silverstone. Ferrari nu a stabilit încă data de lansare, însă prezentarea va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie.
Via Sauber
Da Doamne macar anul asta sa fie reduceri in Hornbach, Obi, Praktiker, pentru niste vopsele mai de Doamne-ajuta. In ultimii ani, aspectul celor de la Sauber a fost cam...cah...masina in sine avea linii frumoase, dar o strica griul ala dubios. In locul lor, m-as uita frumos la ce masini superbe aveau prin anii 90 (drept e ca sponsor princpal era RedBull, Petronas sau Credit Suisse atunci) si-as schimba radical partea de "livery" , cum zic englejii. Pentru ca tripleta sponsorilor Telmex-Telcel-Claro merg pe rosu-albastru, NEC merge tot pe albastru, dar nu regasesc nicaieri griul ala care ma dispera......deci se poate renunta la el. Si, cand ai culori de baza alb-bleu-albastru-rosu, in mod normal ar trebui sa fii in stare sa creezi un aspect decent, sunt culori cu care se poate lucra usor.