Sam Bird a testat pentru Williams
Pilotul britanic Sam Bird a efectuat cateva teste aerodinamice pentru Williams, fiind pentru prima oara la volanul unui monopost de Formula 1. Testele s-au desfasurat pe parcursul a doua saptamani la Gloucestershire, unde pilotul din F3 a pilotat monopostul FW29.
"Experienta a fost incredibila si as vrea sa ii multumesc lui Frank Williams si intregii echipe pentru aceasta oportunitate" , a spus Bird. "A fost o experienta foarte importanta, am invatat mult in cele doua saptamani". Seful echipei Frank Williams a adaugat: "Sam Bird ne-a ajutat foarte mult pe parcursul testelor aerodinamice. Si-a indeplinit indatoririle cu profesionalism si vreau sa-i multumesc pentru contributia in cadrul programului de dezvoltare".




