Rusia va debuta în calendarul Formulei 1 în 2014

Publicat joi, 14.10.2010 12:24 de Daniel Popescu

Bernie Ecclestone va semna joi contractul prin care Rusia va găzdui curse de Formula 1 timp de 7 ani începând din 2014.

Planurile lui Bernie Ecclestone de a aduce Formula 1 în Rusia sunt pe cale să devină realitate joi, atunci când este programată o ceremonie în staţiunea Soci de la Marea Neagră, în cadrul căreia deţinătorul drepturilor comericale va semna contractul prin care cea mai mare ţară din lume va găzdui curse în perioada 2014-2020, cu posibilitate de prelungire pentru încă 5 ani.

Marele Premiu al Rusiei se va desfăşura pe un circuit complet nou ce urmează să fie construit la Soci cu fonduri estimate la aproximativ 200 de milioane de dolari, tara euro-asiatică urmând să plătească aproximativ 40 de milioane de dolari pe an ca taxă de participare în competiţie.

Decizia Rusiei de a găzdui curse de Formula 1 face parte dintr-un plan ambiţios al acestei ţări de a fi prezentă pe harta sporturilor. Rusia va găzdui la Soci şi Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014 şi intenţionează să candideze pentru găzduirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2018.

În plus, Rusia l-a sprijinit în mod direct pe Vitaly Petrov, primul pilot rus din Formula 1, prin intermediul constructorului AutoVAZ deţinut de stat, la care Renault deţine o participaţie de 25%. Astfel, AutoVAZ a devenit unul dintre sponsorii echipei franceze de Formula 1 prin brandul Lada, iar şansele ca Petrov să rămână la Renault în sezonul 2011 sunt ridicate tocmai prin prisma deschiderii pe care o obţine Renault în Rusia.

Via | Bloomberg

  • vxf, joi, 14.10.2010 15:53
    normal

    E vorba de bani , si cum rusii ii scot din pamant era normal mai devreme sau mai tarziu sa aiba si circuit F1 , si daca ma gandesc bine o sa fie si in plina vara ca doar e statiune la mare si e pacat de atatia turisti sa stea numai un weekend .

  • Spartanu, duminică, 17.10.2010 11:49
    Rusia

    Pt Rusia anul 2014 e un an senzational.unu dintre orase va gazdui doua competitii sportive, e vorba de soci.si asta pt ca rusii au bani.daca ar fi fost aleasa ca gazda si la mondialu de fotbal ar fi fost si mai extraordinar.