Rosberg: "Putem obtine rezultate mai bune decat in Anglia"

Publicat vineri, 20.07.2007 10:43 de Daniel Popescu

Pilotul echipei Williams, Nico Rosberg, crede ca vor exista cateva imbunatatiri la masina, insa este constient ca si celelalte team-uri vin cu upgrade-uri.

"La fabrica se munceste foarte mult si avem cateva imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste aerodinamica. Este evident ca inregistram progrese, insa si celelalte echipa fac acelasi lucru si cred ca in ansamblu am ramas cam la acelasi nivel, mai mult sau mai putin. Este foarte important sa reusim in viitorul apropiat sa aducem si alte imbunatatiri, pentru a putea intra din nou in primii 8"

, a declarat Rosberg.

Germanul, care va evolua in fata propriilor suporteri in acest weekend, crede ca echipa sa poate obtine performante mai bune comparativ cu cursa de la Silverstone. "Cred ca aceasta cursa este buna pentru masina noastra, similar cu cea de la Monaco sau altele de genul asta. Avem sanse mai mari sa obtinem cateva puncte comparativ cu cursa de la Silverstone, de exemplu", a precizat Rosberg.

In clasamentul pilotilor, Rosberg ocupa locul 11 cu 5 puncte dupa primele 9 curse din acest sezon.