Rosberg, convins că va câştiga curse pentru Mercedes
Nico Rosberg este optimist ca va reuşi să-şi treacă în cont cel puţin o victorie în carieră alături de Mercedes, însă admite că ar putea fi nevoit să aştepte anul 2013 pentru îndeplinirea dorinţei.
Nico Rosberg este considerat unul dintre cei mai valoroşi piloţi de pe grila de start a Formulei 1, însă acesta nu a obţinut nicio victorie în cele peste 100 de Mari Premii în care a luat startul. Acest lucru are drept cauză principală cei patru ani petrecuţi la Williams într-o echipă mai puţin competitivă.
Totuşi, germanul este ferm convins că va sparge gheaţa alături de Mercedes AMG, echipa pentru care concurează din 2010.
"Îmi văd situaţia astfel: dacă obţin monopostul potrivit şi pot progresa personal, atunci voi câştiga. Evident, să-l înving pe Michael Schumacher îmi oferă satisfacţie. Am fost mulţumit să stau în faţa lui anul trecut, dar cel mai important lucru acum este să câştig câteva curse. Sezonul trecut nu a fost bun pentru că am făcut un pas înapoi faţă de primul meu an la Mercedes. Acum este important să întoarcem foaia şi să îmbunătăţim", a declarat el pentru publicaţia britanică F1Racing.
Cu toate acestea, Rosberg admite că este posibil ca nici în 2012 să nu-şi treacă în cont prima victorie din cariera, întrucât Mercedes are de recuperat un decalaj important faţă de Red Bull, McLaren şi Ferrari.
"Anul trecut am avut un test final grozav, eram sigur că suntem în spatele celor de la Red Bull, dar nu a fost aşa. În ultimii doi ani am învăţat să fim un pic mai atenţi cu predicţiile. În acest sezon vom avea succes dacă începem pe un trend ascendent cu această echipă, pentru că nu a fost cazul în ultimele sezoane. Anul trecut am fost în mod evident a patra echipă. Cu un an în urmă, uneori am spart grupul celor trei şi este important să începem să facem asta din nou", a mai precizat el.
Via | SkySports