Ricciardo va testa pentru Red Bull la Abu Dhabi

Publicat joi, 11.11.2010 10:40 de Daniel Popescu

Red Bull Racing a anunţat că Daniel Ricciardo va testa pentru echipă în cadrul sesiunii de evaluare de la Abu Dhabi de săptămâna viitoare.

Red Bull Racing este una dintre ultimele echipe care confirmă programul sesiunii de teste de la Abu Dhabi ce va avea loc săptămâna viitoare.

Astfel, noua campioană a constructorilor îi va oferi posibilitatea pilotului său de rezervă Daniel Ricciardo să urce în cockpitul monopostului RB6 în zilele de 16 şi 17 noiembrie.

"Aştept cu nerăbdare să pilotez din nou incredibilul monopost Red Bull Racing. Am petrecut tot anul cu echipă la curse şi mi-a făcut şi mai puternică dorinţa de a pilota din nou maşina. Se face deja un an de când am pilotat ultima oară (n.r - la testul precedent dedicat tinerilor piloţi din 2009) şi vreau să profit de cele două zile", a declarat el.

Ricciardo s-a alăturat programului Red Bull Junior în 2008 şi în acest sezon a fost pilotul de rezervă al echipei cu sediul la Milton Keynes.

Via | Red Bull Racing

  • VJohann, joi, 11.11.2010 10:50
    tactica proasta de la RBR

    la fel au făcut si cu Ricciardo, putea castiga titlul dar tocmai colegul lui din echipa ia ingreunat situatia, si au pierdut a castigat rusul alesin, pentru ei conteaza prezenta nu titlul, bani au asa ca numai bine