Ricciardo şi Vergne, entuziasmaţi să concureze la Toro Rosso
Daniel Ricciardo şi Jean-Eric Vergne nu şi-au putut ascunde bucuria la aflarea veştii că vor concura pentru Toro Rosso în sezonul 2012.
Toro Rosso a anunţat miercuri seară linia de piloţi pe care va miză în sezonul 2012 al Formulei 1, aceasta urmând să fie formată din Daniel Ricciardo şi Jean-Eric Vergne.
Pentru Ricciardo, noul contract reprezintă o împlinire a visului încă de când a avut prima oportunitate de a urca la volanul unui monopost de Formula 1.
"Este foarte important pentru mine, este ceva ce am vrut de când am pilotat pentru Toro Rosso în dimineţile de vineri la curse din prima parte a sezonului trecut. Sincer să fiu, încă mai sar în sus de bucurie după această veste. În a doua jumătate a lui 2011 am învăţat foarte multe de la oamenii cu care am lucrat, am concurat în 11 Mari Premii şi vreau să le mulţumesc pentru oportunitatea oferită. Trebuie să spun că obiectivul meu a fost întotdeauna să mă alătur Scuderiei Toro Rosso, aşa că le mulţumesc celor de la Red Bull pentru această oportunitate fantastică şi acum aştept cu nerăbdare să trec la muncă odată cu startul testelor", a declarat australianul.
La rândul său, Vergne a admis că pentru el Crăciunul a venit mai devreme decât se aştepta, întrucât a primit drept cadou noul contract cu Toro Rosso.
"În primul rând, trebuie să le mulţumesc celor de la Red Bull pentru sprijinul lor de până acum şi pentru că au crezut că sunt pregătit pentru ultima provocare de a concura în Formula 1. Crăciunul a venit devreme pentru mine în acest an! După ce am pilotat pentru ei de câteva ori în acest an şi am testat pentru Red Bull Racing la Abu Dhabi cu siguranţă mă simt pregătit pentru această mutare, chiar dacă ştiu că este o diferenţă mare între teste şi curse. Mi-a plăcut să lucrez cu băieţii de la Toro Rosso în acest an şi abia aştept să fac parte din echipă cu adevărat. Poziţionarea pe grila de la Melbourne din martie nu poate veni suficient de repede", a precizat el.
Via | Toro Rosso