Ricciardo consideră că merită să rămână la Toro Rosso în 2013
Daniel Ricciardo crede că a obţinut rezultate suficient de bune în prima parte a sezonului 2012 pentru a rămâne la Toro Rosso şi anul viitor.
Daniel Ricciardo este la primul sezon complet în Formula 1 alături de Scuderia Toro Rosso, venind la echipă după o jumătate de an petrecută la HRT.
Pilotul australian a obţinut doar două puncte în primele 11 curse ale sezonului în urma unui loc nouă câştigat în cursa de debut de la Melbourne, însă ulterior a ratat de fiecare dată prezenţa în primii 10. Totuşi, el a avut prestaţii mult mai convingătoare în calificări, ocupând locul 6 pe grilă în Bahrain, locul 7 în Australia şi locul 9 în China, motiv pentru care este încrezător că îşi va putea păstra poziţia în cadrul echipei şi în sezonul 2013.
"Aşa aş spune, cu excepţia cazului în care următoarele curse vor fi foarte proaste. Calificările au fost în regulă pentru mine, iar cursele au fost bune şi rele, dar dacă rămân puternic în calificări şi am câteva curse bune cred că voi fi făcut tot ce pot", a declarat el pentru publicaţia Motorsport Total.
Ricciardo participă la sfârşitul acestei săptămâni la o sesiune de teste în scop publicitar pe circuitul de la Imola, situat foarte aproape de fabrica de la Faenza a echipei italiene. "Vacanţa de vară începe când terminăm testele, dar nu m-ar fi deranjat dacă eram în drum spre un nou Mare Premiu", a adăugat el.
Via GMM