Renault renunţă la surclasarea Mercedes GP în clasament

Publicat luni, 18.10.2010 13:27 de Daniel Popescu

Renault a sugerat că nu mai este interesată să depăşească Mercedes GP în clasamentul constructorilor, considerând că acest obiectiv este prea dificil de realizat.

Unul dintre principalele obiective ale celor de la Renault pentru finalul acestui sezon a fost devansarea rivalilor de la Mercedes GP în clasamentul constructorilor, pentru a termina anul pe locul 4.

Cu toate acestea, rezultatele pozitive înregistrate de Mercedes GP în ultima perioadă au micşorat şansele francezilor de a-şi îndeplini obiectivul, diferenţa dintre cele două echipe fiind de 43 de puncte cu numai 3 curse înainte de final. În acest context, Eric Boullier, şeful Renault, a lăsat să se înţeleagă că ratarea obiectivului nu va reprezenta un aspect negativ şi a evidenţiat progresele înregistrate de francezi comparativ cu sezonul 2009.

"Cu 3 curse înainte de final este o luptă tot mai grea, dar aceasta este F1 şi orice se poate întâmpla. Îi respectăm foarte mult pe Mercedes ca şi competitori, sunt campionii en-titre şi au avut o jumătate de sezon bună în care au profitat de cele mai multe oportunităţi. Chiar dacă nu-i depăşim în clasament putem fi foarte mândri de realizările noastre din acest an. De la punctul în care eram cu 12 luni în urmă suntem echipa care ne-am îmbunătăţit cel mai mult rezultatele în 2010 şi, în ultima jumătate a sezonului, ne-am luptat cu echipele din fruntea grilei de start. Acesta este un tribut pentru calitatea oamenilor pe care îi avem la Enstone şi un semn foarte promiţător pentru viitor", a declarat francezul în vârstă de 36 de ani.

Renault a terminat sezonul precedent al Formulei 1 pe locul 8, marcând astfel cea mai slabă campanie din ultimii 3 ani, însă în 2010 a concurat constant în spatele celor trei echipei care lupta pentru titlul mondial.

Via | Renault F1

  • hasu, luni, 18.10.2010 21:40
    Renault

    .....meritul principal ii revine lui Kubica si banilor rusesti,nicidecum lui Boullimier asta....

  • doc46, marţi, 19.10.2010 10:26
    tupeu si constanta si vor reusi

    singura problema pe care tre sa o depaseaswca cei de la renaul este constanta si clasarea cat mai sus a lui petrov. in rest consider ca renault e capabila sa produca surpriza anului si sa-i devanseze in final pe cei de la mercedes. ramane de vazut.