Renault renunţă la schimbarea sistemului de evacuare
Renault a dezvăluit că va concura cu actualul sistem de evacuare până la finalul sezonului, după ce testele cu versiunea tradiţională nu au adus rezultatele scontate.
Renault a ţinut capul de afiş al testelor premergătoare noului sezon prin introducerea unui sistem de evacuare radical, care permite eliminarea gazelor de eşapament prin partea frontală a plăcilor exterioare ale caroseriei.
Tehnologia a părut să dea roade în primele curse, când echipa anglo-franceză a obţinut două podiumuri, însă rezultatele modeste intregistrate ulterior au determinat inginerii să evalueze o revenire la o soluţie convenţională.
Totuşi, aceştia au decis să rămână fideli sistemului de evacuare utilizat de la începutul anului, în urma testelor neconcludente din antrenamentele din Germania. "Credem că încă mai există potenţial în sistemul de evacuare frontal, chiar dacă uneori am făcut câteva greşeli de dezvoltare. Există câteva pachete bune de performanţă care vor veni, aşa că vom continua cu el şi este posibil să-l utilizăm până la sfârşitul sezonului", a declarat Eric Boullier, şeful echipei cu sediul la Enstone.
Chiar dacă a renunţat la schimbarea sistemului de evacuare, Renault pregăteşte un update major pentru Marele Premiu al Belgiei cu scopul de a reveni pe locul patru în clasamentul constructorilor în defavoarea rivalilor de la Mercedes GP. De asemenea, se anticipează că echipa îl va înlocui pe Nick Heidfeld cu Bruno Senna, însă această ultimă informaţie nu a fost încă confirmată oficial.
Via | Autosport
Ce era Renault prin 2005/2006 chiar si 2008...acum s-a ales praful de ei.Trist.