
Red Bull: "Vrem sa ramanem pe locul 4"
Red Bull Racing isi propun sa ramana pe locul 4 in clasamentul constructorilor si dupa Marele Premiu al Marii Britanii.
Red Bull au terminat cu cel putin un pilot in puncte in 7 dintre cele 8 curse ale noului sezon, impunandu-se astfel in lupta pentru locul 4. Renault si Toyota au demonstrat ca sunt in revenire de forma in ultiele curse, insa seful echipei Red Bull, Christian Horner, spune ca team-ul sau are capacitatea de a lupta cu rivalii.
"Prima jumatate a sezonului a decurs destul de bine pentru noi. Am facut un mare pas inainte in privinta fiabilitatii si a performantei", a precizat Horner. "Pana acum avem o fiabilitate mecanica de 100%, ceea ce este remarcabil comparativ cu anul trecut".
"Este un start pozitiv in acest campionat si suntem pe cale sa ne indeplinim obiectivul de a ocupa locul 4 in clasamentul constructorilor, dar mai este mult pana acolo. De asemenea, planuim dezvoltari pentru cresterea performantei pentru ca simtim ca ne putem apropia de McLaren si BMW".
La randul sau, Mark Webber este constient ca lupta cu rivalii nu va fi deloc una usoara, insa este optimist ca Red Bull se pot mentine pe locul 4. "Nu va fi mai usor pentru noi si inca trebuie sa furnizam rezultate. In ceea ce priveste competitia, Renault nu si-au atins inca maximum si ne putem astepta la o opozitie puternica din partea lor".
De asemenea, Horner a dezvaluit ca seful departamentului de design, Adrian Newey, se concentreaza in prezent doar pe monopostul din 2009. "In timp ce luptam pentru mentinerea pe locul 4 in campionat, muncim de asemenea la programul pentru 2009 si, ca echipa mica, trebuie sa ne folosim resursele cu intelepciune", spune Horner. "Cea mai buna aparare este atacul si asta vom continua sa facem in 2008. Avem capacitatea de a dezvolta actuala masina si sa aruncam o privire spre 2009, iar Adrian Newey se concnetreaza acum in principal pe masina din 2009".