Red Bull vrea să evite un război al costurilor pentru sistemul F-duct
Red Bull face presiuni pentru o clarificare suplimentară a legalităţii sistemului F-duct utilizat de Mercedes pentru că nu vrea să investească bani într-o componentă care ar putea fi interzisă.
FIA a confirmat la Melbourne şi la Sepang că noul sistem F-duct utilizat de Mercedes în acest debut de sezon respectă regulamentul tehnic în vigoare, însă legalitatea acestuia este încă disputată de rivalii de la Red Bull Racing.
Campioana mondială va solicita o a treia clarificare a regulamentului în acest sens cu ocazia Marelui Premiu al Chinei, iar şeful Christian Horner susţine că singurul scop este evitarea unei investiţii majore într-un sistem care ulterior să fie interzis.
"Ca toate dispozitivele de acest tip, totul depinde de modul în care interacţionează cu restul monopostului. Sunt sigur că toţi designerii echipelor de top au analizat cum funcţionează aceste dispozitive şi cum le poţi încorpora în propriul design. Dar înainte să începem construcţia unor componente scumpe, pentru noi este important să ştim că vor fi permise pentru restul anului. Şi destul de des vedem clarificări tehnice care nu sunt conforme cu regulamentul", a precizat el pentru SkySports.
În cazul în care noul sistem F-duct va fi declarat încă o dată legal de către FIA, Red Bull poate contesta rezultatele echipei germane printr-un protest oficial, însă Horner a evitat să precizeze care va fi reacţia echipei într-o asemenea situaţie.
"Acceptăm şi poate adoptăm propria noastră soluţie care se potriveşte monopostului, dar avem şi opţiunea unui protest dacă simţim, sau dacă alte echipe simt, că nu suntem de acord cu interpretarea lui Charlie Whiting (n.r directorul de curse al FIA)", a mai precizat el.
Via | Autosport
E clar ca sistemul de la Mercedes e prea dificil de spionat si copiat, De asta nu prea incearca ceillati constructori sa-l copieze. In schimb fac presiuni sa-l interzica ca sa piarda Mercedes avantajul creat cu aceasta noua tehnologie.