Red Bull şi Mercedes GP, campioanele opririlor la boxe

Publicat marţi, 08.11.2011 16:26 de Daniel Popescu

Red Bull Racing şi Mercedes GP au efectuat cele mai rapide opriri la boxe pe parcursul sezonului 2011, în timp ce Ferrari ocupă doar poziţia a cincea în acest clasament.

Mercedes GP a publicat o analiză a opririlor la boxe din primele 17 curse ale sezonului 2011, iar echipa germană ocupă prima poziţie în clasamentul celor mai scurte schimburi de pneuri, la egalitate cu campioana mondială Red Bull Racing.

Rivalii de la McLaren ocupă locul trei la o distanţă de trei zecimi de secundă, în timp ce marea surpriza este Force India, care a reuşit să devanseze Scuderia Ferrari cu o zecime de secundă.

Între timp, Lotus a reuşit să se încadreze în plutonul de mijloc la acest capitol, având acelaşi timp ca şi Sauber şi Toro Rosso, iar Virgin şi Hispania au fost echipele cu cele mai lente opriri la boxe.

Clasamentul a fost realizat pe baza timpului mediu petrecut la boxe de fiecare pilot în parte, fiind eliminate opririle la standuri care au vizat modificări de natură tehnică asupra monoposturilor.

Iată clasamentul complet al celor mai rapide opriri la boxe:

1=      Red Bull Racing                 Best
1=      Mercedes GP                     Best
3       McLaren                         + 0.3s
4       Force India                     + 0.4s
5       Ferrari                         + 0.5s
6       Renault                         + 0.9s
7       Williams                        + 1.1s
8=      Lotus                           + 1.3s
8=      Sauber                          + 1.3s
8=      Toro Rosso                      + 1.3s
11      Virgin                          + 1.6s
12      HRT                             + 3.2s

 

Defalcat pentru fiecare Mare Premiu în parte, Red Bull a obţinut cel mai bun timp individual în nu mai puţin de opt curse, urmată la mică distanţă de Mercedes GP cu şapte reuşite de acest gen. În total, în primele 17 curse ale sezonului au avut loc 1013 opriri la boxe, dintre care 988 au fost dedicate exclusiv schimbului de pneuri. În medie, au avut loc 58 de opriri la boxe pe cursă, recordul fiind înregistrat la Hungaroring, cursa în care au avut loc 85 de pitstopuri.

Timpul petrecut de piloţi la boxe este măsurat în două moduri distincte. Primul este cel oficial, calculat din momentul în care pilotul intră pe linia boxelor până când revine pe traseu. Al doilea este folosit individual de fiecare echipă pe baza propriilor cronometre şi vizează timpul petrecut efectiv pentru schimbul de cauciucuri, din momentul în care pilotul opreşte monopostul şi până când apăsă din nou pe acceleraţie. Cel de-a doilea sistem oferă o imagine mai clară asupra rapidităţii schimbului de pneuri, însă este mai puţin precis din punct de vedere matematic.

Via | Mercedes GP

  • drs, marţi, 08.11.2011 17:19
    toro rosso/sauber

    Ar fi interesant de vazut cat de mult au pierdut la boxe Toro Rosso si Sauber fata de Force India in fiecare cursa in parte :)

  • Cyrus, marţi, 08.11.2011 17:47
    Piloti

    Ar fi interesant si ce pilot trece prin pitline cel mai repede, daca diferentele dintre primul si ultimul este mai mare de o secunda, avand in vedere ca este folosit limitatorul

  • Davidenko, marţi, 08.11.2011 21:10
    @Opriri Boxe

    Nimic surprinzator ca Ferrari e doar pe 5 abea dupa Hungaroring s-au hotarat sa exerseze mai mult pit-stopul.