Red Bull: "Nu este momentul să negociem noul contract al lui Webber"
Christian Horner susţine că va discuta cu Mark Webber despre prelungirea contractului cu Red Bull "la momentul potrivit", chiar dacă Sebastian Vettel şi-a înnoit deja înţelegerea.
Red Bull Racing a anunţat în această săptămână că Sebastian Vettel va rămâne în cadrul echipei cel puţin până la sfârşitul sezonului 2014, după ce şi-a prelungit contractul cu încă trei ani.
În schimb, situaţia coechipierului său Mark Webber rămâne învăluită în ceaţă, iar negocierile pentru eventuala prelungire a contractului pentru 2012 vor fi iniţiate ulterior.
"Webber este într-un stadiu diferit al carierei comprativ cu vettel. La 34 de ani nu începe cariera şi a făcut deja 160 de Mari Premii. Când va sosi momentul potrivit va fi logic să vorbim despre prelungirea contractului, dacă este în continuare motivat, are dorinţă şi este competitiv. Dar este prea devreme şi pentru el, şi pentru noi să avem o astfel de conversaţie în acest moment. Asta va avea loc în mod natural mai târziu în acest an", a declarat Christian Horner, şeful echipei Red Bull.
Webber a semnat contractul pentru sezonul 2011 în vara anului trecut, afirmând la vremea respectivă că va semna numai înţelegeri anuale, întrucât se apropie de finalul carierei şi nu ştie dacă va avea motivaţia de a continua pentru încă un sezon în Marele Circ.
Via | SportingLife
cum poti poti astepta performanta maxima de la un pilot pe care-l subestimezi ?!