Red Bull nu este interesată să copieze mecanismul de ajustare al gărzii la sol
Red Bull susţine că nu este interesată să copieze mecanismul de ajustare al gărzii la sol dezvoltat de Lotus, întrucât "performanţa depinde de funcţionarea optimă a tuturor componentelor".
Sistemul de ajustare al gărzii la sol inovat de Lotus în cadrul sesiunii de teste de la Abu Dhabi din luna noiembrie a anului trecut ar putea deveni inovaţia anului în sezonul 2012, mai ales că Ferrari şi Mercedes AMG lucrează deja la copierea acestui sistem.
Rivalii de la Red Bull au admis că este un sistem interesant, însă susţin că nu se grăbesc să-l implementeze, întrucât politica directorului tehnic Adrian Newey este de a realiza doar componente şi sisteme care se integrează perfect în cadrul unui monopost.
"Este ca toate celelalte lucruri, este vorba despre modul în care funcţionează şi cum sunt integrate în monopost. Lucrurile trebuie să funcţioneze ca un pachet, nu ca sisteme individuale. Pare un concept interesant, dar nu sunt persoana potrivită să comentez", a declarat Christian Horner, şeful echipei Red Bull Racing.
Horner este optimist cu privire la potenţialul monopostului RB8 pentru sezonul 2012, însă a evitat să facă predicţii pentru sezonul următor.
"Este o perioadă aglomerată a anului. Toată lumea de la fabrică lucrează din greu, dar până acum părem într-o formă rezonabilă comparativ cu planificarea pentru monopost. Provocarea din acest an este că trebuie să trecem toate testele de siguranţă înainte să mergem pe circuit, dar asta este valabil pentru toate echipele. Suntem într-o formă rezonabilă, însă ne concentrăm pe noi înşine. Vom vedea când maşinile vor concura la primul test", a adăugat el.
Via | Autosport