Red Bull minimalizeaza importanta timpilor din teste

Publicat joi, 14.02.2008 10:30 de Daniel Popescu

Mark Webber si David Coulthard au minimalizat importanta faptului ca pilotul australian a realizat miercuri cel mai bun timp in testele de la Jerez.

Monopostul Red Bull pilotat de Webber a terminat sesiunea de teste de ieri pe primul loc, in fata celorlalti 15 piloti prezenti pe circuit. Intr-un comunicat de presa, echipa precizeaza ca

"Webber a explorat potentialul performantei" noii masini motorizate de Renault si a descris timpul sau ca fiind "incurajator".

La randul sau, Webber a admis ca a rulat pe pista cu o cantitate mica de combustibil. "Evident, am avut putina benzina", a precizat australianul.

Coechipierul sau, David Coulthard, care a terminat la peste o secunda in spatele sau, i-a avertizat pe ziaristi sa nu ia ca atare timpul realizat de Webber. El a spus ca nimeni nu ar trebui sa astepte altceva decat "o dominatie din partea McLaren si Ferrari" in acest sezon. "Stim ca nu suntem cei mai rapizi, stim ca nu suntem cei mai lenti si stim ca suntem mai fiabili decat anul trecut".

Testele de la Jerez continua si astazi, urmand ca la sfarsitul lunii Barcelona sa gazduiasca ultimele teste premergatoare noului sezon.