Red Bull: "Mercedes se opune egalizării motoarelor"
Red Bull Racing acuză Mercedes că nu este în favoarea egalizării motoarelor în Formula 1, deşi acest lucru este permis de regulament.
Formula 1 traversează o perioadă de tranziţie spre un nou tip de motoare în care dezvoltarea actualelor unităţi este interzisă din raţiuni economice.
Totuşi, regulamentul tehnic permite o egalizare a performantelor motoroarelor în cazul în care unul dintre constructorii reuşeşte prin diverse metode să îmbunătăţească performanţele. Aceasta permisiune trebuie însă acordată în unanimitate de echipe şi de forul mondial, iar cei de la Mercedes GP sunt cei mai reticenţi, prin prisma faptului că deţin în prezent cel mai performant motor.
Cea mai afectată echipă este Red Bull Racing, întrucât motoarele Renault utilizate de aceasta sunt cele mai lente de pe grila de start, cu excepţia celor oferite de Cosworth.
"Este frustrant. Renault pierde aproximativ trei zecimi de secundă pe tur, dar până acum nu a primit undă verde (n.r - pentru îmbunătăţirea motoarelor). În primul rând am avea nevoie de o înţelegere cu FOTA, dar până acum Mercedes se opune", a declarat Helmult Marko, consultantul echipei Red Bull Racing, pentru televiziunea austriacă Laola TV.
Via | GMM
Atat se vaita astia de motorul Renault, de parca l-ar produce ei. Eu nu i-am vazut/auzit pe cei de la Renault sa se planga de motorul lor propriu, pe Kubica, etc. Au avut si inca detin cel mai performant monopost de anul acesta(desi meritul in proportie de 80%, tine de aerodinamica) si tot se plang ca niste fete mari.....Ori poate se simt amenintati si nu prea mai au de unde scoate performanta, la capitolul aero, urmand ca intr-un final, acea mica diferenta de 20%, s-o dea motorul, ceea ce in cazul lor este o mica bila neagra, avand in vedere ca motorul Mercedes este cel mai perfomant, urmat de cel Ferrari......