Red Bull, Ferrari şi McLaren au trecut noile teste pentru podea
Red Bull Racing, Ferrari şi McLaren utilizează monoposturi conforme cu regulamentul tehnic impus de FIA pentru podea începând de la Marele Premiu al Italiei.
Federaţia Internaţională de Automoblism a înăsprit testele privind flexibilitatea aripilor faţă şi a podelei, în urma plângerilor repetate ale unor echipe împotriva celor de la Red Bull şi Ferrari.
McLaren a suspectat că cele două rivale încalcă regulamentul tehnic şi a ajuns ulterior în aceeaşi situaţie după cursa de la Spa-Francorchamps, însă FIA a anunţat sâmbătă seara că toate cele trei monoposturi au trecut de noile teste.
Informaţia a fost furnizata după ce forul mondial a evaluat monoposturile pilotate de Jenson Button (McLaren), Mark Webber (Red Bull) şi Fernando Alonso (Ferrari) la finalul calificărilor.
Potrivit speculaţiilor din paddock, toate cele 12 echipe au fost nevoite să aducă modificări mai mult sau mai puţin semnificative monoposturilor pentru a respecta noul regulament, întrucât podeaua nu mai poate avea niciun "apendice" flexibil.
Via | FIA
Daca se tot "plingeau" , una impotiva alteia ,ca nu aveau rezultatele dorite din cauze mai putin "ortodoxe" ale rivalilor - adica "furau"- prin mici ajustari- nedeclarate oficial ci prin multe aluzii , sa intelegem ca doar in aceste zile nu s-a putut fura ?? Sa intelegem ca doar in aceste zile s-a concurat corect ??