Raliul Dakar, ziua 3: Al-Attiyah cel mai rapid, Peterhansel este lider

Publicat marţi, 08.01.2013 09:31 de Daniel Popescu

Nasser Al-Attiyah a câştigat a treia probă specială din Raliul Dakar, iar Stephane Peterhansel a devenit liderul clasamentului general.

Red Bull Buggy a obţinut luni seară o nouă victorie de etapă în Raliul Dakar, de data aceasta prin Nasser Al-Attiyah, care a terminat în două ore şi jumătate proba specială care a legat localităţile peruane Pisco şi Nazca.

Qatarianul l-a învins pe Robby Gordon (Hummer), în timp ce Stephane Peterhansel a ocupat locul trei, însă francezul a preluat conducerea în clasamentul general şi are un avans de peste trei minute în faţa lui Al-Attiyah.

Câştigător de 10 ori al competiţiei, Peterhansel a profitat la maxim de problemele întâmpinate de fostul lider Carlos Sainz, care a pierdut aproximativ 30 minute din cauza unui defecţiuni la sistemul electric al lui Red Bull Buggy şi a coborât pe locul cinci la general.

Krzysztof Holowczyc, unul dintre favoriţii la victorie pentru X-Raid Mini, a suferit un accident şi a fost transportat la linia de sosire pe calea aerului cu unele răni la coaste şi spate.

Între timp, cele două exemplare Duster aduse în competiţie de Renault Argentina continuă parcursul în Raliul Dakar. Emiliano Spataro a urcat pe locul 37 în clasamentul general, în timp ce Jose Francisco Garcia a urcat pe 44, în condiţiile în care doar 129 de piloţi au ajuns la finalul etapei a doua din cei 153 înscrişi iniţial.

La clasa moto, Francisco Lopez a câştigat proba pentru KTM, însă liderul clasamentului general este Cyril Despres, în timp ce olandezul Gerard De Rooy rămâne liderul clasamentului general la clasa camioane după ce s-a impus fără emoţii şi în proba de luni.

UPDATE: Carlos Sainz a pierdut victoria obţinută în a doua zi, după ce organizatorii au stabilit că al doilea sistem GPS de pe maşina spaniolului funcţiona corespunzător, motiv pentru care acesta n-ar fi trebuit să piardă timp pe traseu din acest motiv.

RALIUL DAKAR 2013 - CLASAMENT ZIUA 3

 1.  Nasser Al-Attiyah     Red Bull Buggy    2h30m14s
 2.  Robby Gordon          Gordon Hummer      + 1m18s
 3.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini        + 3m52s
 4.  Lucio Alvarez         Overdrive Toyota   + 9m36s
 5.  Nani Roma             X-raid Mini       + 12m20s
 6.  Leonid Novitskiy      X-raid Mini       + 15m29s
 7.  Guerlain Chicherit    SMG Buggy         + 16m15s
 8.  Boris Gadasin         G-Force Nissan    + 23m25s
 9.  Christian Lavielle    Dessoude Nissan   + 24m45s
10.  Bernard Errandonea    SMG Buggy         + 25m09s

RALIUL DAKAR 2013 - CLASAMENT GENERAL

 1.  Stephane Peterhansel  X-raid Mini       5h34m26s
 2.  Nasser Al-Attiyah     Red Bull Buggy     + 6m33s
 3.  Lucio Alvarez         Overdrive Toyota  + 18m11s
 4.  Leonid Novitskiy      X-raid Mini       + 21m10s
 5.  Carlos Sainz          Red Bull Buggy    + 21m16s
 6.  Giniel de Villiers    Imperial Toyota   + 30m22s
 7.  Nani Roma             X-raid Mini       + 32m56s
 8.  Orlando Terranova     X-raid BMW        + 35m13s
 9.  Bernard Errandonea    SMG Buggy         + 38m32s
10.  Ronan Chabot          SMG Buggy         + 39m40s

RALIUL DAKAR 2013 - REZULTAT ZIUA 3