Raikkonen: "Sunt foarte fericit la Ferrari, dar depinde de echipă să rămân în 2016"

Publicat vineri, 17.04.2015 09:49 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen are parte la Ferrari de cea mai bună atmosferă pe care a întâlnit-o la o echipă pe parcursul carierei, însă admite că depinde de italieni să rămână la Scuderia şi în sezonul 2016.

Numeroasele schimbări din cadrul departamentului tehnic pe care le-a efectuat Ferrari în pauza dintre sezoane au avut efecte beneficice inclusiv pentru Kimi Raikkonen.

Finlandezul susţine că în prezent se simte foarte fericit alături de echipa sa prin prisma atmosferei şi a modului în care colaborează cu inginerii.

"În trecut, când am fost la Ferrari, am avut vremuri bune şi o atmosferă bună. Dar acesta este cel mai bun an pe care l-am avut vreodată la o echipă în ceea ce priveşte modul în care lucrează echipa, modul în care lucrează oamenii, atmosfera sau modul în care sunt gestionate lucrurile. Asta spune foarte multe. Sunt foarte fericit", a declarat el citat de agenţia de presă Reuters.

Raikkonen: "Echipa decide dacă rămân în 2016"

Contractul lui Raikkonen cu Ferrari urmează să expire la sfârşitul sezonului 2015, însă Scuderia are opţiune de prelungire unilaterală a înţelegerii pentru anul viitor. Presa internaţională susţine că echipa va lua o decizie în această privinţă după următoarele curse, iar Raikkonen afirmă că viitorul său depinde exclusiv de ceea ce vor decide şefii Scuderiei.

"Echipa trebuie să decidă asta. Timpul va spune ce se va întâmpla. Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrurile", a adăugat el.

În primele trei curse ale sezonului, Raikkonen a avut evoluţii semnificativ mai bune decât anul trecut şi a acumulat 24 de puncte, cu care ocupă locul cinci în clasamentul general. Totuşi, el a rămas în umbra noului coechipier Sebastian Vettel, care şi-a trecut în cont o victorie şi alte două podiumuri.

Via Reuters

  • jumbo1974ro, vineri, 17.04.2015 10:04

    Deci echipa creata si gestionata de Arrivabene si Allison functioneaza molto bene, iar aerul si entuziasmul lui Vettel este benefic. Cat despre Raikkonen ar fi cazul sa vedem imbunatatiri fata de anii trecuti in activitatea de pe pista. De foarte multa vreme apare permanent un motiv din caza caruia .... Atat la Lotus cat si la Ferrari anul trecut ceva nu era in regula cu monopostul, iar Alonso si Vettel erau bine peste el. Daca remediaza acele "neajunsuri" atunci poate fi un castig pentru Ferrari pentru ca stie sa fie rapid uneori, dar daca monopostul are probleme in continuare pentru el, atunci poate un alt pilot poate gestiona mai bine situatia. Un Hulkenberg de exemplu, sau un Nasr.

  • VJohann, vineri, 17.04.2015 10:18

    cred ca Ham o sa fie acel pilot, prea o duce la moara cu contractul , si sigur Alo nu sta cu mana in san, sau poate chiar alo inapoi la ferrari, mai vedem

  • Radu, vineri, 17.04.2015 10:31

    @VJohann Alonso nicio sansa.

  • qwerty, vineri, 17.04.2015 11:09

    Alonso nu mai pupa Ferrari in veci. Are un caracter infect ,cerinte dubioase legate comportamentul monopostului si in ciuda aparentelor, Alonso a fost foarte nociv pentru echipa. Nu zic eu asta ci Niki Lauda

  • qwerty, vineri, 17.04.2015 11:38

    Niki Lauda vorbeste mult si fara rost, nu e la prima iesire. Anul viitor vom vedea ce va spune Niki despre Vettel. Deocamdata Vetel trebuie sa faca pentru Ferrari cel putin ce a facut Alonso. Are o masina pe care Alonso n-a avut-o si daca nu obtine rezultate notabile.....Cat despre caracter....pe Schuumacher nu-l intrece nimeni.....

  • serban, vineri, 17.04.2015 11:44

    Alonso ... pai asta s-a inteles in toata cariera doar cu Fisico si cu Massa, piloti mult mai slabi decat el. Eu nu l-as trece in categoria marilor piloti, nu are loc langa Fangio, Moss, Clark, Stewart, Post, Senna, sau Schumi, este prea mic pentru dimensiunea asta. Cred ca va ramane fara rezultate doi ani la McLaren, dupa care la pensie. Nu stie sa "construiasca" un team si o masina, nu este om de echipa, asa cum au stiut si cum au fost cei de mai sus. Adio Alo !

  • bogdan, vineri, 17.04.2015 13:32

    corect, fortza Kimi!!! foarte interesanta ar fi o plecare de pe grila a masinilor Ferrari in fata celor 2 Mercedesuri. in ceea ce priveste cele 2 Ferrari, consider ca sunt destul de echilibrate cea care pleaca din fata are toate sansele sa ramana inaintea celeilalte. asteptam calificarile!!!!!

  • mobius, vineri, 17.04.2015 15:11

    In pofida tuturor frustratilor de pe aici si chiar a lui Lauda, eu personal nu l-am auzit sa fi spus ceva rau de Alonso, dar nici nu pot spune ca nu ar fi spus, Alonso asa depasit cu un tur de, "cei mai buni piloti", este totusi in vederile Mercedes si chiar Ferrari (acolo Vettel nu-l vrea dar mai vedem) si ce este mai important, este inca cel mai bine platit pilot din F1. Vettel la Ferrari chiar si cu patru titluri, nu are inca salariul lui. Nu mai vorbesc de Hamilton care face tot felul de exchibitii sa ajunga acolo. Vor spune unii ca nu banii sunt importanti si poate este partial adevarat. Totusi, cum se face ca sunt destui care sunt dispusi sa dea atitia bani ca sa-l aiba la echipa.

  • un frustrat, vineri, 17.04.2015 16:02

    http://www.motorsport.com/f1/news/egocentric-alonso-was-bad-for-ferrari-lauda-551786/

  • un frustrat, vineri, 17.04.2015 16:28

    Alonso are un stil de condus foarte diferit de ceilalti piloti. O masina facuta special pentru el este foarte dificil de condus de coechipier. Alonso prefera o masina putin sub-viratoare si cu spatele foarte stabil. Kimi prefera o masina putin supra-viratoare ca sa o poata impinge spre apex mai usor lafel si Vettel si Massa https://www.youtube.com/watch?v=TOhgI1hQA68 De ce Kimi se descurca mult mai bine acum comparativ cu coechipierul? Pentru ca masina are o suspensie fata noua care protejeaza cauciucurile mai bine si care da masinii un comportament apropiat stilului sau si al lui Vettel https://www.youtube.com/watch?v=EQzMrbDtndE Faptul ca Alonso a fost daunator pentru echipa se vede si din cometariile voastre. Practic toti credeti ca masina Ferrari a fost slaba. In realitate au fost vreo 2 ani in care masina a fost comparabila cu RedBullurile si ma refer mai ales la 2010. Practic tot ce stiu telespectatorii si jurnalistii de masina se rezuma la ce zic pilotii in interviuri, iar Alonso, tot ce a facut in acesti ani este sa dea vina pe masina si pe echipa. Chiar daca castiga zicea ceva de genu "Balansul masinii nu a fost excelent dar din fericire am reusit sa castig" Cel mai bun lucru care l-a facut Ferrari a fost sa scape de Domenicalli, de Alonso si de Marmorini (seful diviziei de motoare)

  • mobius, vineri, 17.04.2015 18:25

    Dupa parerea mea, daca nu esti chiar Marmorini sau Alison, este destul de greu sa-ti dai cu parerea despre calitatile si posibilitatile unui monopost de F1. Pe Alonso nu l-am auzit niciodata dand amanunte despre comportamentul vreunui monopost cu care a concurat si ma indoiesc ca nu ar fi stiut despre ce e vorba. Admitand ca in cei doi ani de care vorbesti Ferrari ar fi avut un monopost apropiat ca valoare de Red Bull asta i s-a datorat doar lui Alonso, calitatilor si stilului sau de pilotaj. Din pacate a dus o lupta inegala cu cei doi piloti RBR si nu numai, coechipierul sau, oricare a fost nu l-a ajutat si sustinut in niciun fel. In toti cei cinci ani punctele echipei Ferrari au fost realizate in proportie de 75% de el. Alonso a plecat de la Ferrari pentru ca a vrut el, nu pentru ca nu l-a mai vrut echipa. Are totusi salariul cel mai mare primit de la oameni care se pricep. Momentan nu are masina dar vom mai vedea.

  • marius_kji, sâmbătă, 18.04.2015 15:06

    In 2013 Ferrari avut un monstru de masina ,dar a venit cursa de la Sepang si s-a ales praful de tot sezonul(si cu ajutorul pneurilor,e adevarat).Alonso e un pilot de locul 2.A avut sanse in 2010 si 2013 si a ratat.