Raikkonen: "Nu-mi pasă că am egalat recordul lui Schumacher"
Kimi Raikkonen susţine că nu este deloc interesat de doborârea recordului lui Michael Schumacher pentru cel mai mare număr de clasări consecutive în puncte.
Kimi Raikkonen a obţinut doar locul nouă în cursa de la Montreal după ce a plecat al zecelea şi l-a depăşit în primele tururi pe Valtteri Bottas.
Finlandezul nu a fost implicat în prea multe dueluri şi a pierdut teren semnificativ în fata rivalilor Sebastian Vettel şi Fernando Alonso, însă vede partea plină a paharului prin faptul că a câştigat două puncte.
"În cea mai mare parte a cursei am urmărit pur şi simplu monoposturile din faţă şi m-am apărat de cele din spate, aşa că nu a fost cea mai plăcută cursă sau cel mai bun rezultat. A fost un weekend prost, dar cel puţin am câştigat câteva puncte", a declarat finlandezul.
Prin locul nouă, Raikkonen a egalat recordul de 24 de clasări consecutive deţinut de Michael Schumacher, iar în etapă din Marea Britanie are oportunitatea de a-l doborî. Cu toate acestea, pilotul echipei Lotus susţine că nu este deloc interesat de astfel de performanţe.
"Nu-mi pasă deloc de asta. Îmi păsa să câştig puncte, dar nu-mi pasă de niciun record", a adăugat el într-un mini-interviu acordat site-ului oficial al echipei sale.
-
Sebastian, luni, 10.06.2013 16:07
Ar trebui sa se tina cont de faptul ca Schumacher a stabilit acest record in perioada in care se punctau primele 6 locuri, nu primele 10. Din sirul de 24 de curse, Kimi a fost doar al 9-lea in a 3-a cursa, al 8-lea in a 4-a, al 7-lea in a 14-a, al 10-lea in a 17-a, al 7-lea in a 19-a, al 10-lea in a 23-a. Deci la stilul de punctaj din 2001-2002, Kimi ar fi avut nu 24 de curse terminate in puncte, ci doar vreo 10.
-
klausnake, luni, 10.06.2013 16:10
Nu e deloc felgmatic.Pur si simplu asta e Kimi si cred ca de asta e asa de iubit,pentru ca e el insusi,nu doar un "fake" care declara ceea ce se cere.
-
Cyrus, luni, 10.06.2013 16:20
@klausnake, pai este flegmatic, nu-i pasa de nimeni si nimic, face parte din caracterul sau
-
Gimi, luni, 10.06.2013 16:20
Asa e Kimi. Da-i o vodca si se veseleste. E dificil cand incerci sa renunti la alcool.
-
eu_ferrari, luni, 10.06.2013 16:27
@everybody nu-l mai terfeliti pe Kimi k vodka incoace si incolo asta a facut multe lume si cand a fost pilot ferrari, nu aveti drept de terfelit(la subiecte gen consum de alcool) la adresa unui CM, dc el a castigat un campionat cu vodka in casca, bravo lui!!! la Canada nu l-a ajutat tehnica ... asta e o sa aiba si curse mai bune ... bafta la furat puncte de la RBR
-
tocean78, luni, 10.06.2013 16:36
@eu_ferrari,Ai punctat foarte bine,este tipic romanului s-a terfeleasca pe toata lumea,
-
nea' mike, luni, 10.06.2013 16:51
sa putut vedea ca masina lui kimi in linie dreapta nu era la fel de rapida... ca ferrari de ex... atunci cand massa a incercat sa il depaseasca... la prima oprire la boxe mecanice au gresit ... a pierdut 5 s in plus... si atunci era pe locul 6...
-
Andrew, luni, 10.06.2013 17:11
nustiu cum pe altii dar pe mine acest kimi a inceput sa ma inerveze cu declaratiile sale de nemultumit...nu ma refer la afirmatia de azi dar in general la comportomantul sau,acest om daca obtine un loc 2 nesperat atunci dupa cursa zice ca e dezamagit ca nu a obtinut victoria...dupa cum spune o vorba foarte inteleapta "nemultumitului i se ia darul",posibil ca o va pati si el la fel.
-
mirel_f1, luni, 10.06.2013 18:03
pai normal ca sa fie asa el este un piulot care nu se multumeste doar cu recorduri sau locu 9 lupta pentru victorie,si asta face mult.Kimi e genul de baiat totul s-au nimic
-
@tocene, luni, 10.06.2013 18:24
"E grele gramaticele" la tine!
-
EI NA, luni, 10.06.2013 18:25
mie personal mi se pare ca se crede mult prea important...SI VA ROG NU MA INJURATI PT. MI-AM EXPRIMAT PAREREA
-
coocu, luni, 10.06.2013 20:10
ii place sa faca pe interesantul. Dar se intampla si sa aiba dreptate. A spus ca nu ii pasa cine ii este coechipier, ca nu-i este frica de nimeni nici de schum si asa a fost. Nici acum nu impune echipei cine sa vina sau cine sa ramana la echipa. S-ar duce la rbr peste vettel daca ar avea ocazia. Altii in schimb fac pe vitejii, dar se feresc sa fie coechipieri cu anumiti piloti. Si ma gandesc prima data la Alonso. Dupa cum decurg lucrurile in ultimul timp, nu doar Ham ar fi putut sa-l umileasca pe campionas in 2007 ci si Rosberg, Vettel, Perez etc. Nu zic Kimi sau Schum ca ei nu l-ar fi umilit batandu-l ci l-ar fi onorat..
-
@coochu, luni, 10.06.2013 20:42
Asa-i coocule, dupa logica ta indoita si tu ai putea sa-l umilesti pe Alonso:)) pana una alta Alonso l-a umilit pe Schmaker cu ale lui 7 titluri si superechipa la dispozitie. De 2 ori! La fel si pa Kimishor care avea cea mai rapida masina pe vremurile alea. Iar lotusul din 2012 era mai bun ca ferrariul lui Alonsica in primele 5 curse si n-am vazut a faca mare lucru cu el.
-
Vettel, luni, 10.06.2013 20:44
Asta are cateva recorduri bune pe YOUTUBE! Ii ajung alea.
-
Marian, luni, 10.06.2013 20:45
Asa e omul, sincer nu cred ca se uita cineva la F1 pt. opiniile pilotilor. Doar Alonso si Hamilton vb. mult si prost, restul isi vad de treaba. Fun Facts about Kimi http://www.f1zone.net/news/the-words-and-wisdom-of-kimi/10648/
-
Vettel, luni, 10.06.2013 20:51
http://www.youtube.com/watch?v=I_68S3HLuRg-aici o cursa de exceptie a lui Kimi
-
Fan F1, luni, 10.06.2013 22:16
Este dragut sa vezi cum un fan care-l uraste cand pe Alonso, cand pe Hamilton si cand pe .... (se poate pune orice nume), il lauda pe Raikkonen, desi acesta nu are rezultate, dar deh nu asta conteaza evident si numai numarul de minciuni si ura lui. Nu zice nimeni ca Raikkonen nu este un pilot bun, dar pana sa-i puna baietii de la Ferrari si Massa titlul in brate, nu au existat acele rezultate despre care sa discutam. Bine a avut cateva curse bune, Schumacher a cam sters pe jos cu el, in 2008 si Massa s-a descurcat mai bine, si jumatate din 2009. 2012, a avut o singura victorie, multa vorbarie si zero rezultate. 2013, a inceput bune, foarte multa vorbarie dupa care rezultatele au inceput sa dispara. Pai cum sa nu-ti placa un astfel de pilot, el piloteaza pentru puncte chiar si cand nu le castiga lol, n-are nici o treaba cu alti piloti, dar ei sunt mai buni pe pista decat el, cui ii pasa looooool. Raikkonen este genul de om caruia nu-i pasa de nimeni si de nimic, si rezultatele se vad: un singur titlul, primit cadou de la Jean Todt si Massa, cateva victorii si in rest multa vorbarie degeaba. Si multe vorbe goale....
-
Alexandra1710, luni, 10.06.2013 22:20
Ba da...o fi tare incantat de asemenea record.Omu' ia 2 puncte in cursa si o sari in sus ca vezi Doamne a egalat un record al lui Schumacher. Sa bata Vettel si Alonso toate recordurile lui Schumi pe pista si sa ia Kimi titlul ca atunci e toata lumea fericita! :D
-
adycd11, marţi, 11.06.2013 00:08
E destept ca nu ii pasa.Recordurile astea sunt mai mult pentru statisticieni decat pentru piloti.Si mi se pare normal sa fie nemultumit chiar si de un loc 2 pentru ca toti pilotii vor sa castige curse,nu doar sa fie pe podium.Indiferent cu ce se imbata Kimi in viata privata(care nu ne priveste pe noi,ca doar de-aia e PRIVATA) e clar ca nu se imbata cu apa rece.Si asta e bine!
-
ferr, marţi, 11.06.2013 02:06
Chestia e in felul urmator, si Kimi o stie bine... Degeaba punctezi cursa de cursa, daca o faci de pe locurile 8 sau 5. Trebuie sa puncteze cursa de cursa de pe primele trei locuri... Asta il nemultumeste. Si apropo, titlul castigat de Kimi se datoreaza lui Schumacher, ca tot vorbim de german. Sa nu uitam cui se datoreaza performantele Ferrari din 2007 si 2008. Iar in 2009, cand s-a schimbat regulamentul, s-a vazut cat a dezvoltat Kimi si Massa monopostul... ca tot spuneau multi ca finlandezul a fost alungat degeaba de la Ferrari. Pentru performantele din 2009, poate Toyota il mai tinea...
-
momo, marţi, 11.06.2013 02:12
sincer sa fiu acum nu imi place nici un pilot... eu fiind fan Alain Prost... dar cred ca pe masini egale Alonso si Kimi nu ar avea rivali... nici macar Vettel... cel putin asta este parerea mea... urmaresc F1 de foarte mult timp... si imi dau seama ca acum Vettel este in postura in care era Schumi... adica avea cea mai buna masina...dar cu pilotajul nu prea le are... cine stie... intelege ... cine nu... nu;)... si cred ca va face acelasi lucru ca si Scumi si Senna pt un titlu... vezi acrosajele Senna vs Prost de 2 ori... si Schumi vs Hakkinen si Villeneuve
-
Kimi, marţi, 11.06.2013 06:43
@Ferr. Iar aberezi cu dezvoltarea monopostului de catre pilot. Ai citit tu intr-o carte si ti-a placut cum suna? Lasa ca l-a dezvoltat Fernando de l-a prapadit, rupe norii. http://www.jamesallenonf1.com/2010/03/video-what-a-driver-brings-to-car-development/
-
vodkkanen, marţi, 11.06.2013 09:07
perez e de vina :)))))))
-
fgfg, marţi, 11.06.2013 09:48
ma adresez lui sebastian si nu numai.din 1991 ma uit la formula 1 fara sa pierd macar o cursa.multi vb doar pt ca pot si atat.sebastiane e adevarat ca in momentul in care schumacher a stabilit acel record punctuajul era altu ,dar daca erai baiat istet si te pricepeai spuneai si faptul ca schumacher avea o masina care domina tot ,o masina care i a permis sa castige titluri consecutive fara probleme ,intr o perioada in care formula 1 era plictisitoare si a pierdut jumatate de fani.mai spunea cate unul ca lui kimi i s a facut cadou titlu de todd si massa,eu zic ca a fost ajutat asa cum si kimi l a ajutat pe massa in 2008.sa nu uitam cum a castigat alonso titlu in 2005 si 2006 cred ,in ultimele tururi ii zburau lui kimi rotile ,multe abandonuri ,multe cadouri facute lui alonso.in momentul in care incerci sa compari pe massa cu kimi ,sau cu alonso sau hamilton ,vettel chiar si button inseamna ca esti retardat si te pricepi la formula 1 precum ma pricep eu la gatit.ma ti albit in cur cu alonso al vostru ,cel mai bun ,vai dar ce cursa ,e genial ,fenomenal, incredibil,da ma si vin eu srii spun ,baaa boilor a venit cu 300mil la ferrari cu santanderul pe pieptul tuturor ,unde sunt ma titlurile?concret unde sunt ?acum o sa o dati cu daca si parca ,si va spun si eu ca si daca mamaia avea roti participa la curse.mai spun ca si daca lui kimi nui zburau rotile si nu avea parte de atatatea abandonuri nici alonso nu mai avea 2 titluri.spuneti ma dracu corect si concret lucrurilor pe nume ce o dati voi ca asa ca pe dincolo ,va vezi domne bea ala votca ,asa ma si ?si daca bea ce ma?asta e problema ,ba ma uit la voi cum va plac numai oamenii aia care va spun ce vreti sa auziti.
-
Unul, marţi, 11.06.2013 11:42
Cineva sugera ca este mai usor acum de batut acest record, dar ma intreb cand Vettel, Alonso si Ham vor reusi sa bata acest record, doar e mai usor acum si masini sa puncteze cursa de cursa au.Acest record ne arata constanta pilotului si capacitatea de a rezolva duelurile fara a pierde cursa (plus un dram de noroc care pana la urma si-l face omul cu mana lui). A fost o perioada cand Kimi nu termina curse din cauze mecanice, acu are o masina fiabila care din cand in cand e si performanta. Campionatele se castiga si recordurile se doboara de catre piloti cu ajutorul masinii nu invers. Oricat de buni ar fi ingineri si mecanicii, daca nu ai un pilot pe masura nu reusesti.
-
Fan F1, marţi, 11.06.2013 12:50
Este dezamagitor ca administratorii acestui site lasa comentariile unor nimeni ca fgfg, care folosesc apelative gen: "retardatii" si cred ca daca jignesc o sa fie bagati in seama. In acelasi timp orice discutie cu astfel de personaje isi pierde sensul, pentru ca la baza oricarei discutii sta bunul simt, iar bunul simt nu inseama folosirea unor apelative ca "retadatii". Dragi admini, va puteti sesiza cumva si sa stergeti comentariile unor gunoaie ca fgfg si @fgfg? Va rugam, totusi incercat sa va faceti treaba si incercat sa ne respectati pe noi cei care postam decent, daca dvs nu va respectati pe dvs.
-
Fan F1, marţi, 11.06.2013 12:58
Este comica idea ca este vina lui Alonso ca lui Raikkonen ii zburau rotile lol sau ca masina McLaren nu avea un motor decent si fiabil. Daca Schumacher sau Alonso pilotau pentru McLaren in acelasi timp cu Raikkonen coechipier si numai acestuia din urma i se strica masina, alea erau cadouri facute de echipa. Plus Raikkonen de-a lungul a x sezoane nu a fost in stare sa ametrizeze masina, mergea tare si cam atat, ori inginerii McLaren nu stiu sa modifice masina ori Raikkonen nu stia sa citeasca indicatiile de pe volan, pentru ca la Ferrari in 2007, nu au mai zburat nici roti si nici motoarele nu mai explodau lol. Poate unii sun incapabili sa inteleaga aceste mici detalii si cred ca cumva Alonso sau Schumacher foloseau preoti Voodoo pentru a-i exploda motoarele sau sa-i zboare rotile de la monopost dar sincer, aceste lucruri sunt doar in mintea bolnava a unor persoane destul de limitate din pct de vedere intelectual. Cat despre restul prostiilor scrie in acele posturi kilometrice si pline de greseli gramaticale, o singura concluzie se poate trage, nivelul intelectual este mult mult prea scazut pentru a intelege sau a accepta realitate, iar imaginarea unor realitati mai bune este singura solutie pentru aceste suflete pierdute si fara nici un viitor. Noroc ca exista sanatorii, se recomanda trimiterea acestor persoane cat mai rapid, poate cine stie se mai poate face ceva pentru a le ajuta. Cine stie. Since condoleante parintilor acestor gunoaie, numarul de greseli gramaticale, realitatile imaginare pe care aceste persoane le inventeaza si mai ales folosirea unor apelative ca "retardatii" nu are cum sa fie o mandrie pentru vreun parinte. Si nici pentru adminii acestui site... exista ei macar?
-
fgfg, marţi, 11.06.2013 16:20
prietene fan f1 tu vii si tii lectii de moralitate?tu uiti despre ce vb noi aici?vii cu niste clisee de 2 lei ,penibile ,emani buna crestere si educatie?pai e plina romania de genul asta de oameni ,mai trebuie si deastia de spune concret lucrurilor pe nume.tu realizezi ca tu nici macar nu intelegi o fraza simpla?nu era vb ca e alonso vinovat ,ideea era ca dea lungul timpului sau intamplat o serie de factori care au influentat cariera unor piloti.asa cum alonso a avut mult noroc in 2005 se poate spune ca a avut si ceva ghinion in ultimii ani.tu vb de texte chilometrice?pai uite ce ai scris tu ,uita te la tine imbecilule ,eu sau altii am scris cel putin referitor la formula 1 si ce credem noi ca s a intamplat. intr o cursa,pe cand tu vii si o arzi pe moralitate si buna conduita.cu toata raspunderea spun.esti gretos de prost
-
@fanf1, duminică, 16.06.2013 10:22
v Vorbesti prostii bai baiatule.FGFG are dreptate.El spune ca monoposturile Mclaren aveau probleme mari de fiabilitate,nu ca era alfonso sa schumy de vina.Si ca sa intelegi realitatea reala nu cea imaginara in care traiesti tu iti explic un lucru.Mclaren au avut dintotdeauna probleme de fiabilitate ptr ca au conceput monoposturile de-a lungul anilor in asa fel incat sa fie dezvoltate pana la extrem.Uneori au reusit alteori nu.Si Senna acea probleme de fiabilitate.Si Hakkinen.Coulthard,Montoya,Hamilton,Button si Perez in prezent.Asa ca lasa gargara la adresa lui Kimi si ciocul mai mic mai ''desteptule''.
Citeste si
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 23 noiembrieF1: General Motors, aproape de acceptul pentru un loc pe grilă din 2026Producătorul american de automobile General Motors este pe cale să își asigure intrarea în Formula 1 ca proprietar de echipă începând din anul 2026. Citeste tot
-
FORMULA 1 | marţi, 19 decembrie(P) Predicția lui Lewis Hamilton pentru Formula 1 2024: britanicul nu este deloc optimistBritanicul Lewis Hamilton nu este tocmai optimist înaintea noului sezon din Formula 1. El este convins că circuitul va fi dominat în continuare de Red Bull, după ce Max Verstappen și-a apărat fără emoții titlul în stagiunea precedentă. Citeste tot
-
FORMULA 1 | duminică, 2 aprilieFormula 1 Australia: Max Verstappen câștigă după o cursă fragmentată. Hamilton pe 2, iar Alonso pe 3Max Verstappen și-a trecut în palmares prima victorie în Marele Premiu al Australiei, după o cursă fragmentată, în care steagul roșu s-a fluturat des, din cauza accidentelor. Citeste tot
-
FORMULA 1 | vineri, 11 martieMercedes-AMG GT Black Series este noul Safety Car în Formula 1Noul Mercedes-AMG GT Black Series va fi noul Safety Car în Campionatul Mondial de Formula 1. Modelul îl înlocuiește pe vechiul AMG GT R și, la fel ca în 2021, va alterna rolul său cu Aston Martin Vantage. Citeste tot
-
FORMULA 1 | sâmbătă, 26 februarieFormula 1: Marele Premiu de la Soci, anulat temporar de către FIAOficialii de la FIA au decis, la sfârșitul săptămânii, anularea Marelui Premiu de la Soci, din Rusia, în urma declanșării războiului din Ucraina. Decizia nu pare, însă, definitivă. Citeste tot
Prea flegmatic, deja devine plictisitor. Ar fi interesant sa mai schimbe ceva la atitudine.