Raikkonen: "Mercedes ar putea produce o surpriză la Melbourne"
Kimi Raikkonen nu exclude posibilitatea ca Mercedes să producă o surpriză în Marele Premiu al Australiei şi susţine că nu este îngrijorat de problemele de fiabilitate înregistrate de Lotus.
Mercedes a ocupat prima poziţie în ultimele două zile de teste de la Barcelona şi, chiar dacă timpii nu sunt foarte reprezentativi pentru performanţele monopostului, nu puţini sunt cei care consideră că germanii ar putea înregistra progrese semnificative în 2013 comparativ cu anul trecut.
Unul dintre ei este Kimi Raikkonen, care consideră că Mercedes ar putea produce o surpriză în cursa de debut a sezonului de la Melbourne.
"Probabil că am fi fost aproape de ei (n.r - în ultima zi, dacă nu ar fi avut defecţiuni tehnice), dar nu contează cu adevărat dacă am fi făcut un timp bun aici sau nu. Sper să fim rapizi la prima cursă. Mercedes ar putea surprinde pe unii oameni, dar am văzut şi în iarna trecută că erau puternici aici şi apoi a fost o surpriză că nu au fost puternici în curse. Vom vedea", a declarat finlandezul.
Raikkonen era programat să evalueze monopostul Lotus E21 în ultimele zile, însă sâmbătă a absentat din cauza unei toxiinfecţii alimentare, iar duminică a pierdut aproape întreaga dimineaţă din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze. El afirmă însă că nu este îngrijorat din această perspectivă şi nu crede că defecţiunile se vor repeta şi în timpul sezonului.
"Lucrul care ne-a costat duminică multe ore a fost acelaşi. Nu ne aşteptam să se întâmple şi când va fi mai cald. Sigur, când ai astfel de probleme nu poţi fi niciodată 100% sigur că nu se va mai întâmpla, dar anul trecut am avut unele probleme în teste şi apoi am fost foarte buni în curse. Sper să fie din nou la fel", a adăugat el.
Probabil ca ai fi fost aproape de ei daca nu faceai indigestie .... de la votca ? Mare pacat ca se mai pierde un talent din cazuza lui Bachus.