Raikkonen: "M-am simţit ciudat la revenirea într-un monopost de F1"
Kimi Raikkonen a admis că s-a simţit ciudat în momentul în care şi-a luat măsurile pentru monopostul Lotus cu care va reveni în Formula 1 în 2012.
Kimi Raikkonen va reveni în Formula 1 după o absenţă de două sezoane după ce a semnat un contract pe doi ani cu Lotus.
Fostul campion mondial a fost prezent joi la fabrica echipei de la Enstone pentru a-şi lua masuruile pentru cockpit, ocazie cu care a urcat la volanul unui monopost de Formula 1 pentru prima oară după 2009. El a admis că senzaţia generată de acest eveniment a fost ciudată, întrucât cockpitul i s-a părut foarte mic.
"Ultima oară când am fost la Enstone am sărit imediat într-un cockpit, dar acum am stat pentru prima oară în mod corespunzător într-un monopost de Formula 1 cu o cască pe cap de la ultima cursă din 2009. La început m-am simţit puţin ciudat, deoarece cockpitul pare puţin cam mic, dar asta este normal. Este la fel ca în trecut când am luat măsurile pentru poziţie, este puţin ciudat când intri prima oară în monopost, dar te adaptezi repede", a declarat el.
Pe de altă parte, Raikkonen insistă că nu este interesat de părerea oamenilor despre decizia de a reveni în Formula 1, chiar dacă este conştient că subiectul va fi unul foarte popular în apropierea cursei inaugurale din Australia.
"A fost multă gălăgie în presă despre revenirea mea şi multe zvonuri. Nu au avut niciun efect asupra mea. Uneori auzi lucruri fără sens, alteori auzi lucruri frumoase. Principalul lucru este că am vrut să revin şi am o bună oportunitate cu echipa, aşa că sunt mulţumit. Nu m-am uitat niciodată la ce spun oamenii. Îmi fac treaba mea şi, atât timp cât sunt fericit cu asta, acesta este cel mai important lucru pentru mine", a adăugat el.
Via | Lotus