Raikkonen îşi propune să câştige cursa de la Valencia

Publicat luni, 18.06.2012 10:47 de Daniel Popescu

Kimi Raikkonen speră să obţină duminică prima victorie pe circuitul de la Valencia şi admite că rezultatul din calificări va fi crucial pentru îndeplinirea obiectivului.

Lotus este considerată una dintre puţinele echipe capabile să obţină victorii şi care nu a obţinut încă o asemenea performanţă în sezonul 2012.

Kimi Raikkonen este însă determinat să remedieze acest lucru şi este încrezător că poate deveni al optulea câştigător de curse al acestui an, mai ales că nu a câştigat niciodată pe acest circuit.

"Îmi place să câştig şi asta încerc întotdeauna să fac. Nu am câştigat niciodată la Valencia, aşa că este un obiectiv bun. Ultima oară când am concurat la Valencia am terminat pe locul trei după ce am terminat pe locul şase al grilei, ceea ce nu a fost prea rău", a declarat pilotul echipei Lotus.

Pentru a-şi îndeplini obiectivul, finlandezul admite că va fi foarte important să obţină un rezultat cât mai bun în calificări, mai ales că circuitul de la Valencia oferă puţine oportunităţi de depăşire pe parcursul unui tur.

"Calificările vor fi foarte, foarte importante aici. Evident, va fi un avantaj să începi cursa de pe partea curată a circuitului, întrucât străzile sunt folosite ca circuit doar o dată pe an. Nu este un loc bun pentru depăşiri şi vom vedea cât de mult ne va ajuta DRS. La Valencia totul depinde de consecventă. Este foarte uşor să pierzi timp cu greşeli mici", a adăugat el.

Via | Lotus

  • unu`, luni, 18.06.2012 11:48

    Da! Hai Kimi! Stiu ca poti! Esti unul dintre talentele pure de pe circuit! Fara pr-isti, fara fite, fara gargauni..........Doar talent! Unul dintre putinii piloti ce stiu sa faca depasiri adevarate: pe talent! Nu pe DRS, Kers sau alte asemenea pseudoinventii! Bafta!

  • whatever, luni, 18.06.2012 12:18

    GO KIMI !!!!

  • Alexandra1710, luni, 18.06.2012 16:51

    A trecut ceva timp de cand nu am mai asistat la intonarea imnului Finlandei si ar fi momentul! Haide Raikko !

  • tequilla11, luni, 18.06.2012 22:51

    Hai tata fa si tu ceva daca tot ai deschis vb de victorie la Valncia cea ce nu cred caci esti nalucit cu atatea schimbari ale coloanei de directie,puno pe cea din bahrein si dai gaz!Poate,poate,cine stie.

  • whatever, marţi, 19.06.2012 09:59

    Multa minte le mai trebuie unora.... Si o carte de gramatica.... Dar si astia au dreptul la opinii,din pacate.