Raikkonen intenţionează să concureze în NASCAR până în 2013
Kimi Raikkonen intenţionează să concureze în NASCAR până în 2013, însă va lua o decizie în acest sens în funcţie de performanţele din acest sezon.
Kimi Raikkonen a semnat recent un contract cu echipa Kyle Busch Motorsports din Campionatul Nord-American de Turisme (NASCAR), urmând să participe la câteva curse din Truck Series.
Planurile finlandezului prevăd extinderea programului până în 2013, însă numai dacă rezultatele pe care pe va obţine în acest an vor fi convingătoare, potrivit managerului său Steve Robertson.
"Are un plan pentru acest an şi va face câteva curse în acest an cu camionetele şi în seria Nationwide. Asta se va întâmpla foarte, foarte curând. Evident, are un program destul de încărcat în WRC şi le va combina, ceea ce nu este uşor, dar asta vrea să facă. Mutarea sa în NASCAR este cu posibilitate de prelungire pentru 2012 şi 2013, dar vrea să vadă dacă se bucură de experienţă înainte de a decide ce va face", a declarat Robertson pentru publicaţia online GPUpdate.
Robertson nu a făcut nicio referire la intenţia lui Raikkonen de a rămâne în Campionatul Mondial de Raliuri şi în sezonul 2012, ceea ce sugerează că finlandezul este atras să continue în NASCAR. Pe de altă parte, planurile actuale ale lui Raikkonen nu includ o potenţială revenire în Formula 1, competiţia în care a devenit campion mondial în sezonul 2007 pe vremea când concura pentru Ferrari.
Via | GPUpdate
A renuntat el la lumea selecta a F1 pt ce? Curse de camionete?! Ce om si Kimi asta! Am impresia ca pe an ce trece tot mai tare se prosteste...