Prost: "Ecclestone nu şi-a dorit cu adevărat încă o cursă în Europa"

Publicat joi, 29.11.2012 16:35 de Daniel Popescu

Alain Prost afirmă că eşecul Franţei de a reveni în calendarul Formulei 1 în sezonul 2013 are drept cauză lipsa de dorinţa a lui Bernie Ecclestone pentru un nou Mare Premiu în Europa.

Franta spera să revină anul viitor în calendarul Formulei 1 cu o cursă găzduită pe circuitul de la Paul Ricard sau Magny Cours, însă termenul limită impus de Federaţia Franceză de Motorsport pentru depunerea cererilor oficiale în acest sens a expirat fără ca organizatorii celor două circuite să depunsa oferte

.

Alain Prost, care a lucrat în cadrul proiectului de la Paul Ricard în calitate de consilier, a dezvăluit că există două motive pentru care Franţa nu a putut reveni în calendar.

"Primul este legat de lipsa reală de dorinţa a lui Bernie Ecclestone de a avea un alt Mare Premiu în Europa. Iar apoi este, bineînţeles, aspectul financiar", a declarat cvadruplul campion mondial pentru postul de radio RMC Sport.

În acest context, Prost speră că Franţa să revină totuşi în calendar în 2014, în cazul în care situaţia economică o va permite. "Pentru 2013 este imposibil. Timpul a expirat. Vom vedea ce putem face pentru 2014, dar tehnic este imposibil pentru 2013", a adăugat el.

Cu toate acestea, Stephane Clair, şeful circuitului de la Paul Ricard, insistă că nu există niciun termen limită impus de Ecclestone pentru calendarul sezonului 2013. El nu a precizat însă dacă Paul Ricard va încerca să pătrundă în calendar în condiţiile în care Consiliul Mondial al FIA va ratifica programul curselor la începutul lunii decembrie.

Via GMM

  • pablo256r, joi, 29.11.2012 17:25

    Pacat. Magny Cours e un circuit clasic care lipseste din campionatul de f1. Bine ca avem o gramada de curse prin Asia.

  • atm, vineri, 30.11.2012 00:01

    Hm, credeam ca Paul Ricard e chiar proprietatea lui Ecclestone...probabil ca-ntelege si el acuma pozitia organizatorilor si proprietarilor de circuite, pe care-i scurge si de ultimul banut ca sa vina F1 pe proprietatile lor - si de-aceea nu percuteaza cu MP al Frantei, intrucat si-ar muta banii dintr-un buzunar intr-altul. Din punctul meu de vedere, ar fi o pura formalitate sa se organizeze, simplu ca buna0ziua, daca Bernie ar vrea asta.